Declarație controversată a Simonei Halep. ”Mi-am dat seama că trebuie să schimb ceva!” În ce situație se află acum sportiva

de: Ștefan R. Apostol
01 06. 2020

După ce zilele trecute aflam că celebra sportivă româncă, Simona Halep, declara că se gândește la o retragere din competițiile sportive, astăzi revine cu o nouă declarație care a șocat puțin prin conținut.

Simona Halep a învățat o lecție importantă din actuala criză

Ca noi toți și Simona a invățat o lecție importantă din această criză și, implicit, izolare, și a conștientizat în același timp că ea defapt a fost într-o izolare permanentă de 6 de ani încoace, de când este în această lume a tenisului. Sportiva a mai spus că a învăţat enorm din izolarea de două luni. Și-a dat seama că în ultimii 6 ani a fost în carantină totală și că trebuie să schimbe câte ceva în viaţa ei, motivația fiind că are nevoie de un nou drum, cel al dezvoltării pe partea emoţională şi personală.

”Faptul că am stat în carantină 6 ani m-a ajutat să ajung numărul 1 mondial. Dar acum, ca să fiu fericită în viaţă şi fără tenis, încerc încet-încet să mai simt şi altceva, să mai văd şi altceva. Dar felul meu de a fi îmi spune la 10 seara să fiu acasă pentru că a doua zi dimineaţă am antrenament. Nu pot să mă desprind total, dar am progresat un pic. Şi sunt mândră”, a spus Halep.

”Mi-am dat seama că trebuie să schimb ceva!”

Interviul acordat de Simona a fost unul emoționant și plin de sentimente controversate, iar fanii care i-au urmărit declarațiile au încercat să o îmbărbăteze și să își arate susținera față de sportivă.

„Am învăţat enorm din izolarea de două luni. Mi-am dat seama că în ultimii 6 ani eu am fost efectiv în carantină totală. Mi-am dat seama că trebuie să schimb câte ceva în viaţa mea, ca să mă dezvolt şi pe partea emoţională şi personală.”, a mai spus sportiva.

Declarație controversată a Simonei Halep. ”Mi-am dat seama că trebuie să schimb ceva!” În ce situație se află acum sportiva

Simona se pregătește de competiții dar cu gândul la o posibilă retragere

Simona așteaptă cu nerăbdare repornirea competițiilor și, conform declarațiilor sale, este pregătită să facă față noilor provocări ce vor urma, dar se gândește foarte serios la momentul când se va retrage din competițiile internaționale, dar deocamdată este focusată pe antrenamente și, atât cât se poate , pe viața personală, alături de cel ce, în curând, s-ar putea să-i devină soț.

”Va fi foarte greu acum pentru orice sportiv. Cea mai lungă pauză a mea înainte a fost de 3-4 săptămâni şi mi-a fost foarte greu (n.r. – când a revenit în competiţie). Pierzi ritmul, pierzi concentrarea… apoi fizic, dacă nu faci nimic o săptămână ţi-ai pierdut jumătate de an. Acum nu ştiu ce au făcut ceilalţi în perioada asta, poate unii au alergat, poate au făcut forţă, nu ştiu, nu pot să îmi dau cu părerea. Dar eu simt pe pielea mea că o să îmi fie puţin greu. Contează enorm că nu am avut meciuri oficiale. Poţi să te antrenezi 1 an, câte 5 ore pe zi, dacă nu joci un meci oficial, atunci când intri pe teren eşti out… adică nu eşti deloc în meci. E foarte mare diferenţa”, a explicat Halep.