Declarația unică 2022. Cum arată noul formular și câteva ghiduri

de: Emanuela Pană
05 01. 2022

În Monitorul oficial a apărut noua declarație unică, pe 2022. Aceasta trebuie completată de către persoanele fizice care au realizat, individual sau într-o formă de asociere, venituri/pierderi din România sau/şi din străinătate şi care datorează impozit pe venit şi contribuţii sociale obligatorii și trebuie depusă până pe data de 25 mai. Cum arată noul formular și câteva ghiduri, în continuare.

Declarația unică 2022

Având în vedere că salariul minim în anul 2022 este de 2.550 lei brut, noul plafon este 30.600 lei. ANAF a pregătit noua Declarație unică pe 2022, iar noi îți aducem la cunoștință toate informațiile pe care trebuie să le știi.

Începem prin a spune că Declarația unică 2022 se depune în termen de 30 de zile de la data producerii evenimentului/încheierii contractului între părţi, în cazul contribuabililor care încep o activitate în cursul anului fiscal sau al celor care obţin venituri din cedarea folosinţei bunurilor din patrimoniul personal, altele decât veniturile din arendare pentru care impunerea este finală şi care nu au avut, până la acea dată, obligaţia depunerii declaraţiei unice.

Declarația unică 2022 trebuie depusă:

  • până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui de realizare a veniturilor în vederea declarării venitului realizat şi stabilirii/definitivării impozitului anual pe venit şi a contribuţiilor sociale.
  • până la data de 25 mai inclusiv a fiecărui an, pentru stabilirea şi declararea impozitului pe venitul estimat/norma de venit a se realiza în fiecare an fiscal, precum şi pentru declararea şi stabilirea contribuţiilor sociale datorate;
  • până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui de realizare a veniturilor, sub sancţiunea decăderii, în cazul exercitării opţiunii privind destinaţia unei sume reprezentând până la 3,5% din impozitul datorat pe venitul net anual impozabil/câştigul net anual impozabil stabilit potrivit art. 123 alin. (3) din Codul fiscal, pentru susţinerea entităţilor nonprofit care se înfiinţează şi funcţionează în condiţiile legii şi a unităţilor de cult, precum şi pentru acordarea de burse private.

Unde trebuie depusă declarația 

Formularul se depune:

  • în format hârtie, direct la registratura organului fiscal sau prin poştă, cu confirmare de primire.
    Data depunerii declaraţiei în format hârtie este data înregistrării acesteia la organul fiscal sau data depunerii la poştă, după caz.
  • prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, respectiv:
    – prin intermediul serviciului „Spaţiul privat virtual“ (SPV);
    – pe site-ul e-guvernare.ro, cu semnătură electronică calificată.

Citește și: Salariul mediu a scăzut. Cine sunt cel mai prost plătiți angajați din România, de fapt

Cum arată noul formular și câteva ghiduri

Cu ce noutăți vine Declarația unică 2022

Schimbările față de formularul pe 2021 sunt, în principal, următoarele:

  1.  introducerea la Capitolul I, secțiunea 1 din formular a unei subsecțiuni noi, subsecțiunea 3, care se completează de persoanele fizice care realizează, în cursul anului de raportare, venituri impuse pe baza normelor de venit din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate personală;
  2. introducerea la Capitolul I, secțiunea 2, a două subsecțiuni distincte, după cum urmează:
    – subsecțiunea 1 – pentru stabilirea și declararea impozitului pe veniturile realizate din străinătate;
    – subsecțiunea 2 – pentru stabilirea și declararea contribuțiilor sociale datorate de către contribuabili, pentru veniturile reprezentând remuneraţii, indemnizaţii şi alte venituri similare, precum şi orice alte avantaje, în bani şi/sau în natură, obţinute din străinătate în calitate de membri ai consiliului de administraţie, membri ai directoratului, membri ai consiliului de supraveghere, administratori, directori, cenzori, membri fondatori, reprezentanţi în adunarea generală a acţionarilor sau orice alte activităţi desfăşurate în funcţii similare pentru activitatea desfăşurată în străinătate la angajatori/plătitori de venit care nu au sediul permanent şi nu sunt rezidenţi fiscali în România;
  3. introducerea la Capitolul I a unei secțiuni distincte, secțiunea 7, pentru stabilirea și declararea obligațiilor fiscale datorate de către contribuabili, pentru indemnizațiile prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr.111/2021;
  4.  actualizarea secțiunii „Sumarul obligaţiilor privind impozitul pe venitul realizat şi contribuţiile sociale datorate, stabilite prin declarația curentă“, de la Capitolul I din formular, care devine secțiunea 8, după cum urmează:
    – introducerea câmpurilor necesare pentru definitivarea impozitului anual datorat cu plățile anticipate reținute la sursă în cazul veniturilor realizate de către contribuabili, alţii decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moştenitorii legali ori testamentari ai acestuia, de la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, ca urmare a valorificării dreptului de creanţă dobândit în legătură cu măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România potrivit prevederilor Legii nr. 165/2013; – introducerea câmpurilor privind obligațiile fiscale datorate de contribuabili potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr.111/2021
    – completarea tabelului „Produse vegetale“ de la subsecțiunea 3, Capitolul II din formular cu o nouă categorie de venit din activități agricole pentru care venitul anual se determină pe bază de norme de venit – „Plante furajere“.