Criza coronavirusului nu ține cont de rang, astfel că Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii (93 de ani), a părăsit, joi, Palatul Buckingham şi s-a mutat la Castelul Windsor, situat la vest de Londra. 55.000 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID-19 sunt estimate în Marea Britanie.
În contextul extinderii tot mai rapide a noului coronavirus, regina și-a anulat petrecerile anuale pe care le organizează în grădinile Palatului Buckingham, în fiecare primăvară, și s-a retras la Castelul Windsor pentru câteva săptămâni, ca măsură de precauție împotriva temutului virus. Anuțul a fost făcut de biroul de presă al Palatului Buckingham.
„Ca măsură de precauţie şi din motive practice în circumstanţele actuale, un anumit număr de modificări au fost aduse în agenda de lucru a reginei După o consultare cu medicul familiei regale şi cu Guvernul, mai multe evenimente publice cu o participare amplă a publicului şi la care urmau să participe regina şi alţi membri ai familiei regale, programate în lunile următoare, vor fi anulate sau amânate”, se menționează în comunicat.
Suverana britanică a fost surprinsă de fotografi în timp ce părăsea Palatul Buckingham într-o limuzină oficială, împreună cu unul dintre câinii acesteia din rasa Corgi.
„Este posibil ca regina să rămână acolo şi după perioada Paştelui”, se mai arată în comunicat.
Până în momentul de față, în Regatul Unit au fost înregistrate 1,950 de cazuri de COVID-19. Oficialii Guvernului londonez cred că, în realitate, există pe puțin 55.000 de cazuri, dar speră să mențină numărul de decese sub 20.000.
„55.000 de cazuri e un mod rezonabil de a vedea lucrurile. Dacă putem limita numărul deceselor la 20.000 sau mai puţin, acesta ar fi un rezultat bun, dar chiar şi aşa este teribil, un număr enorm de morţi şi o presiune enormă asupra serviciilor sanitare”, a anunțat Patrick Wallance, consilierul științific al Guvernului Boris Johnson.