Decizia uluitoare pe care fiii lui Leo Iorga au luat-o la 2 ani de la moartea artistului. Are legătură cu mama lor
Leo Iorga s-a stins din viață la vârsta de 54 de ani, în urmă cu 2 ani, lăsându-i pe cei apropiați îndurerați. Luna noiembrie este extrem de dificilă pentru familia artistului, însă fiii săi au luat o decizie uluitoare în legătură cu mama lor.
Ce își doresc băieții lui Leo Iorga de la mama lor
Leo Iorga pierdea lupta cu cancerul pe data de 2 noiembrie în urmă cu 2 ani, astfel că familia lui formată din femeia care i-a fost alături și la bine și la greu, Paula, dar și cei doi băieți, Eduard și Paul, i-a făcut parastasul unde își duce somnul de veci, la Cimitirul Bellu.
Paula s-a mutat la Eforie, unde are o vilă de vacanță, așa că a fost nevoită să vină de acolo în Capitală pentru a participa la slujbă. Aceasta locuiește alături de mama ei, însă Eduard și Paul se tem de momentul în care o să rămână singură, așa că se gândesc ca ea să își refacă viața.
„Mama este o fire luptătoare, chiar dacă încă e afectată, încearcă să nu ne arate. I-am zis să se gândească foarte bine la ea, pentru că nu aș vrea să rămână singură.
Am avut o discuție foarte sinceră în care i-am spus că aș fi de acord cu ea, i-aș respecta decizia dacă, vreodată, s-ar pune problema să își refacă viața. Nu zice nimeni să o iei de la capăt, să iubești, să te căsătorești, dar măcar să ai o persoană lângă tine, ar ajuta mult.
Tata e de neînlocuit, clar. Mă gândesc că, la un moment dat, va muri și bunica și va rămâne complet sigură. Noi vom fi mereu pe lângă ea, dar vom avea și noi la un moment dat familii și nu știm dacă ne vom mai vedea zi de zi.”, a zis Eduard Iorga pentru Click!.
Paula Iorga, mesaj dureros despre Leo Iorga
Totuși, în timp ce Paul și Eduard speră ca mama lor să își găsească pe cineva care să îi rămână aproape în următorii ani, aceasta este cu gândul la omul pe care l-a iubit nespus. Paula a scris un mesaj dureros pe rețelele de socializare despre Leo Iorga, explicând că este măcinată de dor.
„Azi e ziua lipsă din calendarul vieții mele, pentru că jumătatea sufletului meu a plecat odată cu tine, Puiul meu drag. Simt ca tu ești bine acolo unde ești și-mi doresc să fiu la fel. Iartă-mă, te rog, dar nu reușesc oricât m-aș strădui! Mă arde tare dorul de tine…
Fie ca Bunul Dumnezeu să ne pomenească în Împărăția Lui! Veșnica ta pomenire, Leo Iorga! Azi, la Bellu a ieșit soarele când am ajuns la tine la mormânt. Sigur ne așteptai să fim într-un spirit unit cu toții din nou…
Sunt sentimente greu de descris…Veșnica ta pomenire, Pui drag! Dumnezeu să te pomenească în Împărăția Lui”, a scris Paula Iorga pe Facebook.