Decizia radicală a lui Novak Djokovic care l-a scos pe Ilie Năstase din sărite: „Vrea să facă scandal”

de: Gabriel Peneș
11 02. 2022

Decizia radicală a lui Novak Djokovic care l-a scos pe Ilie Năstase din sărite. Campionul sârb a fost expulzat din Australia din cauza faptului că nu era vaccinat. El nu și-a putut apăra titlul la Australian Open, care i-a revenit rivalului spaniol Rafael Nadal. Liderul ATP nu renunță, însă, la participarea în circuitul profesionist, deși nu se cunoaște încă dacă Djokovic a decis să se conformeze regulilor de vaccinare impuse de majoritatea țărilor.

Decizia radicală a lui Novak Djokovic care l-a scos pe Ilie Năstase din sărite

Decizia radicală a lui Novak Djokovic care l-a scos pe Ilie Năstase din sărite. Liderul mondial a fost protagonistul unui scandal monstru, luna trecută, înainte de Australian Open. El a fost expulzat din țara de la Antipozi din cauza faptului că nu era vaccinat.

Campionul sârb s-a înscris, în schimb, pe lista participanților la turneul ATP 500 Dubai Duty Free Tennis Championships ce va avea loc între 21-26 februarie. Novak Djokovic a câștigat de cinci ori competiția din Dubai. Dar, în emiratul din Golf, regulile sanitare privind intrarea din țară sunt mai relaxate decât în alte state.

Tocmai de aceea, a surprins înscrierea lui Novak Djokovic și la turneul din Indian Wells, SUA, pe care l-a câștigat, de asemenea, de cinci ori. Competiția se va desfășura între 7-20 martie. Prezența la turneul american este condiționată, însă, de vaccinarea obligatorie cu schema completă, după cum au anunțat și organizatorii.

„Vrea să facă scandal”

Novak Djokovic este așteptat cu brațele deschise la turneul de la Indian Wells, dar numai cu condiția de a îndeplini condițiile de intrare în SUA. Acestea prevăd, pentru cetățenii străini, prezentarea dovezii de vaccinare cu schema completă, lucru comunicat și de organizatorii competiției americane.

„Sănătatea şi siguranţa fiind prioritatea principală, turneul va necesita o dovadă valabilă a vaccinării complete pentru a intra în complexul de tenis Indian Wells.

Directivele pentru jucători sunt guvernate de protocoalele stabilite de WTA şi ATP şi de restricţiile stabilite de Statele Unite cu privire la statutul de vaccinare al călătorilor internaţionali care intră în ţară”, se precizează pe bnpparibasopen.com, pagina oficială a competiției.

Vrea să joace la Indian Wells, în SUA

Decizia lui Novak Djokovic de a dori să participe la un turneu unde știe din start că are nevoie să fie vaccinat l-a iritat pe Ilie Năstase, primul lider ATP din istorie și câștigător a două titluri de Grand Slam.

„Eu cred că Djokovic vrea să facă scandal, că altceva nu văd! Dacă i s-a spus și la Indian Wells că sunt aceleași condiții ca în Australia și el s-a înscris, înseamnă că vrea să facă scandal. Eu chiar nu-l înțeleg! Ține neapărat să nu se vaccineze și insistă să joace!”, a declarat Ilie Năstase pentru WOWbiz.ro.

Ce-i drept, există și posibilitatea ca Novak Djokovic să decidă să se vaccineze pentru a-și putea continua, practic, cariera. Scriitorul Daniel Muksch, autorul unei biografii a numărului 1 ATP, a declarat în presa sârbă că liderul mondial ar fi luat deja această hotărâre. Rămâne de văzut cum va aborda concret Novak Djokovic problema vaccinării sale și a participării la turneele din circuitul profesionist.