Decizia neașteptată luată de Mugur Mihăescu. Ce se întâmplă cu ‘Garcea’, anunțul e clar EXCLUSIV

de: Alexandru Catalan
14 03. 2022

Vechiul Garcea nu mai există! Cel puțin pentru următorii doi ani, Mugur Mihăescu, nu mai ia în calcul să-și reînsuflețească personajul căruia i-a dat viață atâta amar de vreme, dar și care i-a adus multe satisfacții. Dar și destui bani în conturi, lucru pe care Mugur Mihăescu îl recunoaște fără rețineri.

Decizia neașteptată luată de Mugur Mihăescu

„Am decis ca în următorii doi ani, adică în 2022 și 2023, să-mi stea mintea la alte lucruri, nu la Garcea. E vremea unor schimbări, iar asta nu fiindcă îmi doresc eu să fie așa sau altfel! Moda asta nu vine de la mine. Nu eu o impun, ca să ne fie clar! Tocmai de aceea mă gândesc că renunț o vreme la Garcea. Fiindcă asistăm la o schimbare a polilor de putere în lume și asta ne va afecta pe cei mai mulți dintre noi!”, susține Mugur Mihăescu pentru Playtech.ro. El spune că simte că trebuie să facă acest lucru în contextul evenimentelor pe care le trăim cu toții, în ultima perioadă de vreme.

Bucurie de scurtă durată

Pentru Mugur Mihăescu, bucuria revenirii clienților săi bucureșteni în restaurantele sale din Centrul Vechi după abandonarea stării de alertă de la sfârșitul primei decade din martie a fost una de scurtă durată:

„Oamenii s-au întors repede la distracție. Însă nu știu cât va continua. Am devenit foarte atent la semnele timpului. Iar ce văd nu e deloc de natură să-mi descrețească frunțile. Mi-e frică oricând că ne putem întoarce la ceea ce am mai cunoscut. Unii spun, ca cei de la Organizația Mondială a Sănătății, că ar trebui să fim atenți în continuare, la COVID. Alții nu mai au ochi decât pentru război. Dincolo de război avem deja probleme cu efectele acestuia. Inflație, zvonuri false, prejudecăți. Așa că cine să mai aibă timp de distracție?!”.

Proiectul său major – lansarea unei platforme online

Proiectul major al lui Mugur Mihăescu-Garcea pentru următoarele luni a devenit lansarea unei platforme online, în care vedeta va încerca să dea glas tuturor nemulțumirilor românilor.

„Avem nevoie, cred eu, ca cineva să ne explice cum stau lucrurile. Ca vocea românilor să se facă auzită. După mine 70% dintre români tac! Poate chiar și mai mulți decât am estimat eu! Acesta este scopul < Platformei de merit >, pe care încerc să o lansez în această primăvară. Conținutul ei este aproape gata și nu mă las până nu o văd pusă pe roate!”, sună noul deziderat al celui care e cunoscut de o țară întreagă.

Conștient de riscurile pe care și le asumă

„Garcea” se declară conștient de riscurile pe care și le asumă. Știe că vor exista conaționali care îl vor lua repede peste picior pentru ideea sa, ca și cum vedeta nu ar putea să treacă dincolo de statutul său social de „Garcea”, adică imaginea unui polițist de la începuturile noului regim politic în România.

„< Platforma de merit > va fi unul dintre proiectele mele de suflet din anii următori. Știu la ce să mă expun, însă prefer să-mi văd de treabă, mai departe. De ce? Fiindcă eu cred că avem nevoie de răspunsuri. Lângă noi, sub ochii noștri se naște un nou imperiu. Imperiul Asiatic, în care Rusia, China, poate chiar și India, vor dori să aibă un cuvânt greu de spus.

Ei bine, toate astea vor aduce cu sine urmări. Majore. Urmări inclusiv pentru viața românilor, mai ales a clasei de mijloc, cea care e obișnuită să-și plătească taxele și impozitele fără prea multe întrebări și comentarii. Românii vor decide singuri ce atitudine vor avea față de propunerea mea. Important pentru mine va fi însă să le-o pun la dispoziție!”, a conchis fosta vedetă de televiziune.