Mugur Mihăescu are planuri mari în politică. Actorul este dispus să renunțe la cariera artistică și să facă pași serioși în domeniul politic. El spune că următorii trei ani îi va petrece în calitate de activist social, care dacă este președintele propriului partid. În octombrie, Mugur Mihăescu și-a înscris fundația Merit și partidul omonim la tribunal. Celebrul actor spune că a fost prea optimist când anunța lansarea unei noi platforme politice.
În octombrie 2021 el spunea că va lansa platforma politică și, deși a reușit să înscrie la tribunal partidul și fundația Merit, el nu a reușit să își facă platforma online pe care o gândise ca o formă de informare pentru cei preocupați de soarta politică a țării.
„A fost mai dificil decât am crezut initial. Mă tot consult cu unul sau cu altul și mi-am stabilit ca termen pentru noua lansare după Paști, la finele lui aprilie sau început de mai.
Va fi ceva cu totul inedit, unde românii vor putea urmări propuneri speciale, pe cei pe care i-am putea vota la alegerile următoare, programate în 2024”, a precizat Mugur Mihăescu pentru impact.ro.
El spune că totuși, candidatura lui nu va apărea pe nicăieri.
„Nu voi candida pentru nicio funcție. Nici pentru cea de premier, nici pentru cea de președinte, nici pentru cea de ministru, nici măcar pentru fotoliul de director general al vreunei televiziuni.
Tot ce-mi propun e să deschid ochii oamenilor. Și să găsim propuneri interesante, ale unor oameni cu studii și doctorate pe bune, nu prefabricate, cum se poartă pe la noi, pentru ca, noi ceilalți, să putem vota altceva peste doi ani!”.
Actorul a devenit fanul meritocrației și spune că s-a săturat de actuala clasă politică, care distruge economia, „speranțele oamenilor sau drepturilor lor”.
„Nu am ce să mai demonstrez și ca atare nu umblu după colaborări în lumea artisitcă. Dacă cineva va dori să facă asta, știe unde mă poate găsi.
Dacă nu, nu! Nici nu știu dacă voi mai continua cariera asta! Poate din când în când pe online. Nu sunt adevărata Mercedesa ca să profețesc ce se va întâmpla!”.