Decizia luată de mama Luizei Melencu, după ce a aflat că în imaginile prezentate de Cumpănașu nu e fiica ei

de: Alexandra Chivu
12 11. 2019

Recent, în spațiul public, din cauza lui Alexandru Cumpănașu, a apărut un filmuleț, făcut la comanda lui Viorel Cataramă, în care se afla o fată care semăna cu Luiza Melencu. Ulterior, s-a descoperit că tânăra, filmată în Italia, nu este cea căutată, lucru confirmat de specialiști, din spusele lui Cataramă. Decizia luată de mama Luizei Melencu, după ce a aflat că în imaginile prezentate nu este copilul ei.

Decizia luată de mama Luizei Melencu, după ce a aflat că în imaginile prezentate de Cumpănașu nu e fiica ei

În urmă cu câteva zile, știrea că Luiza Melencu ar fi fost filmată, în viață, în Italia, a stârnit emoții în sânul familiei Melencu, dar și în rândul populației. Luni seară, 11 noiembrie, misterul a fost elucidat. Viorel Cataramă, candidatul Dreptei Liberale la funcția de președinte al României, a intrat, în direct, la Acces Direct, emisiune difuzată pe Antena 1, alături de Alexandru Cumpănașu, candidat independent la prezidențiale, pentru a spune lucrurilor pe nume.

Foto: Captură filmare în care s-ar fi aflat Luiza Melencu

Aflați în părți diferite ale studioului, cei doi fiind în război, întâi a vorbit Cataramă, care a spus că a angajat o echipă de detectivi, menționând că toată acțiunea s-a desfășurat în sfera privată, încercând să nu facă ”nimic cu statul”, pentru a le găsi pe fete. După câteva căutări, a primit din partea experților o filmare cu o fată care seamănă cu Luiza Melencu. Ulterior, a apelat la specialiști pentru a confruntat imaginea fetei din video cu Luiza, iar rezultatul a fost că sunt două persoane distincte.

”Tatăl meu a confirmat că ea este…”

Viorel Cataramă a hotărât să pună punct căutărilor, iar echipa angajată de el pentru a o găsi pe tânăra dispărută a ajuns la Alexandru Cumpănașu. Candidatul Dreptei Libere a hotărât să nu discute cu familia victimei, pentru a nu o alarma în zadar, nefiind, de altfel, nicio noutate care să afecteze cazul.

Din diferite motive, echipa angajată de Cataramă a oferit imaginile lui Cumpănașu, care, ulterior, le-a făcut publice și a înștiințat și familia Melencu de existența lor. Bunicul Luizei a afirmat că ”100% este Luiza”, în timp ce mama fetei, Monica Melencu, avea dubii. Sfâșiată de durere, femeia a declarat că bunicul și-a pus toate speranțele în acel video, refuzând să creadă că nu este nepoata sa în acele imagini. „Tată meu a confirmat că este ea, a crezut că ea este…”, a spus mama victimei.

Însă, înainte ca această parte a scenariului să fie dezbătută pe micile ecrane, cei doi membrii ai familiei victimei doreau să meargă, împreună cu Alexandru Cumpănașu, în Italia, pentru a o căuta pe fată. Planul s-a schimbat, iar decizia cu privire la plecare a fost dezvăluită, luni seară, în cadrul emisiunii de pe Antena 1. Monica Melencu a declarat că se abține de la orice comentariu legat de acțiunile lui Cumpănașu, precizând că nimeni nu va mai pleca în Italia, în căutarea tinerei. În schimb, femeia i-a mulțumit, în repetate rânduri, lui Cataramă, pentru efortul său.