03 nov. 2021 | 14:55

Decizia inedită luată de Glovo. Ce măsură s-a găsit, în Brașov, pentru curierii care nu sunt vaccinați

Diverse
Decizia inedită luată de Glovo. Ce măsură s-a găsit, în Brașov, pentru curierii care nu sunt vaccinați
Glovo încheie anul 2020 cu profit

România zilelor noastre se află într-o perioadă de restricții dure, mai ales pentru persoanele nevaccinate. Obligativitatea certificatului verde a determinat companii de curierat să găsească măsuri ingenioase pentru a-și putea onora comenzile. O astfel de idee, ingenioasă, a fost implementată recent de Glovo în județul Brașov, scriu cei de la Bizbrasov.ro.

Curieri pentru curieri la Glovo Brașov

Deși cu restricții, compania de curierat Glovo a reușit să găsească metode inedite de a-și onora comenzile. Nu se știe exact care este numărul de curieri Glovo nevaccinați, dar pentru a preveni situații neplăcute, au decis să angajeze curieri vaccinați, care au și certificatul verde, pentru a putea prelua din mall-uri comenzile de fast-food, de exemplu, ca mai apoi să le ducă mai departe către clienți, dar cu ceilalți curier, nevaccinați.

Sistemul a fost o măsură de urgență, având în vedere că unul din marile mall-rui din Brașov a decis să respecte noile hotărâri și să nu dea voie curierilor care nu au certificatul verde să intre în incintă.

Așa se face că un număr de curieri care operează doar în interiorul mall-ului, tot ai companiei Glovo, preiau comenzile din interior și le înmânează celorlați curieri care așteaptă în afara incintei mall-ului. Surse in interiorul compania spun că acești curieri interni sunt plătiți de Glovo cu ziua pentru serviciile lor.

Compania încheie anul 2020 cu profit, dar tot pe pierdere

Startup-ul spaniol de livrări Glovo, care a intrat pe piața românească în aprilie 2018, a raportat în primul an o cifră de afaceri de 1,3 milioane de lei, împreună cu o pierdere de peste 7 milioane de lei, potrivit profit.ro.

Veniturile au ajuns la 1,49 milioane lei, în timp ce cheltuielile au crescut la 8,49 milioane lei. Compania a acumulat deja datorii de aproape 8 milioane de lei. Compania a fost fondată în 2015 de Oscar Pierre și Sacha Michaud și oferă o aplicație  care permite utilizatorilor să comande aproape orice, inclusiv alimente, alimente sau produse farmaceutice.

Acesta operează în peste 120 de orașe din 21 de țări și are peste 35.000 de curieri activi pe platformă. În martie 2019, Glovo a strâns 150 de milioane de euro în cea mai recentă dintre cele șapte runde de finanțare care i-au adus companiei 310 de milioane de euro, potrivit Crunchbase. Glovo s-a extins la Timisoara, Brașov, și alte orașe mari din Romania.

Anul trecut, deși un an de pandemie, Glovo a reușit să își mărească profiturile, dar per total, tot pe pierdere este. Datele financiare ale anului trecut arată venituri de 171,9 milioane de lei. Profitul a crrescut de 5 ori față de cel al anului 2019, când Glovo înregistra 32,4 milioane de lei.