Decizia Blue Air care îi afectează pe români. Ce se întâmplă în ianuarie și februarie
Compania aeriană Blue Air a luat o decizie neașteptată pentru primele două luni ale noului an, decizie care îi va afecta inclusiv pe români. Motivul schimbării este adaptarea la nivelul redus al cererii, ca rezultat al restricțiilor de călătorie impuse de țările europene. Ce a hotărât conducerea companiei și cum s-a modificat comportamentul pasagerilor în ultima perioadă, aflați în rândurile de mai jos.
Decizia Blue Air care îi afectează pe români
Compania aeriană Blue Air a anunțat că reduce programul de zbor la minim în primele două luni ale lui 2022, pentru a se adapta la nivelul redus al cererii din ultima perioadă, când țările europene au impus restricții de călătorie.
În acest context, Directorul General al companiei aeriene spune că Blue Air a observat un comportament prudent din partea pasagerilor în această perioadă.
„Observăm că, din cauza restricţiilor de călătorie, foarte mulţi pasageri îşi reprogramează călătoriile din lunile ianuarie şi februarie, concentrându-se pe rezervarea vacanţelor de preajma sărbătorilor de Paşte şi din vară“, susține Oana Petrescu, Director General Blue Air, potrivit mediafax.ro.
În ceea ce-i privește pe pasagerii pentru care este esențial să zboare în perioada afectată de restricții, compania asigură că aceștia se pot baza în continuare pe orarul de zbor Blue Air, ajustat astfel încât să se mențină cursele pentru care există cerere.
Citește și: Cât trebuie să plătești pentru fiecare kilogram de bagaj de cală la Ryanair, Blue Air sau Wizz Air
Ce se întâmplă în ianuarie și februarie
Programul de zbor al companiei aeriene va fi calibrat, iar serviciile Blue Air vor fi reduse la un minim de operațiuni până la sfârșitul lunii februarie 2022, concentrându-se pe programul de vară.
Începând cu luna aprilie a anului viitor, compania aeriană Blue Air se așteaptă la un mediu de călătorie mai sigur, o creștere a cererii puternică, precum și un apetit ridicat pentru călătoriile de Paște și de vară.
„Înţelegem impactul pe care acest nou val de pandemie îl are asupra clienţilor noştri şi asupra planurilor lor pe termen scurt, aşa că am pregătit o listă de iniţiative noi pentru a raspunde cat mai bine nevoilor lor.
Am renunţat la taxa de modificare pentru toate rezervările noi efectuate prin aplicaţia mobila Blue Air până la sfârşitul anului şi, totodată, oferim o rambursare complet automată de 120% în portofelul Blue Air pentru anulările determinate de valul Omicron din perioada 27-30 decembrie, pentru călătorii până la sfârşitul lunii martie.
În plus, am consolidat cât de mult am putut resursele centrului nostru de suport clienţi şi ale chat-ului web pentru a putea gestiona eficient numărul mare de apeluri aşteptat în primele 3-4 săptămâni ale anului“, susține Krassimir Tanev, Director Comercial Blue Air, conform sursei citate anterior.