01 apr. 2020 | 20:33

Decizia a fost luată. Câte cutii de paracetamol vom putea cumpăra din farmacie în plină criză sanitară

News
Decizia a fost luată. Câte cutii de paracetamol vom putea cumpăra din farmacie în plină criză sanitară
Românii nu vor mai putea cumpăra decât două cutii de paracetamol

Farmaciștii nu vor mai elibera mai mult de două cutii de paracetamol de persoană! Măsura raționalizării paracetamolului a fost luată recent de autorități, care încearcă astfel să îi facă pe români să nu mai facă ”provizii” acasă din acest medicament.

Românii nu vor mai putea cumpăra decât două cutii de paracetamol

În ultima perioadă, vânzările la acest medicament, care se află, printre altele, pe schema de tratament a infecției cu noul coronavirus, s-au triplat, iar cei care chiar au nevoie de el nu îl mai găsesc în farmacii, scrie digi24.ro. De aceea, autoritățile raționalizează vânzarea medicamentului.

„Este o recomandare pe care am trimis-o de ieri către colegii noștri farmaciști, dar și pentru publicul larg, pentru a înțelege că trecem printr-o perioadă în care în a acumula cantități prea mari dintr-un medicament nu este opțiunea cea mai bună”, a spus Dumitru Lupuleasa, președintele Colegiului Farmaciștilor din România.

Românii nu vor mai putea cumpăra decât două cutii de paracetamol

Românii nu vor mai putea cumpăra decât două cutii de paracetamol

„Am luat această decizie pentru că consumurile s-au dublat, aproape spre triplare față de perioadele anterioare și tocmai pentru că în schema de tratament pentru COVID-19, pentru formele ușoare, pentru a scădea temperatura este recomandat paracetamolul și atunci toată lumea s-a sesizat și în buna tradiție, mai ales românească, încercăm să avem cât mai mult chiar dacă nu ne trebuie”, a adăugat el.

Avem stocuri de paracetamol, dar nu naționale

Președintele Colegiului Farmaciștilor din România susține că sunt stocuri importante de paracetamol, iar materiile prime se găsesc, astfel încât producătorii pot produce în continuare, dar nu este normal și nici moral să se epuizeze stocurile farmaciile, după cum susține Lupuleasa.

Chiar dacă președintele Colegiului Farmaciștilor din România spune că există suficiente rezerve de paracetamol, recunoaște că România nu are rezerve naționale de paracetamol, deoarece ”oficiul central de stocare care a funcționat pentru existența medicamentelor nu există și atunci ne bazăm numai pe stocurile existente la distribuitori și la producătorii români”.

Parteneri
De ce s-a stins, de fapt, actorul Mircea Diaconu. Fiica sa vine cu dezvăluiri cutremurătoare. "Am sufletul sfâșiat"
Redactia.ro
Cum se denunțau vecinii unii pe alții la Securitate:„Aflându-se în casă, cu ușa deschisă, s-a exprimat într-un mod imposibil de reprodus la adresa tov. Ceaușescu“
Click.ro
Ultimele mesaje trimise de pe front de soldații ruși. „E un munte de cadavre”. Mărturii cutremurătoare
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Care este 'marele păcat' pe care credincioșii îl fac în Ajunul Crăciunului. Preotul Vasile Ioana avertizează: 'Dragii mei, vă implor! Nu se face!'
Unica.ro
Denzel Washington s-a făcut preot! E înrăzboi cu Hollywood-ul
EVZ.ro
Lux și opulență! Cum arată casa Andreei Tonciu. Vedeta a investit zeci de mii de euro | FOTO
Spynews
Decizie pentru Călin Georgescu. George Simion a dat vestea despre alegerile prezidențiale din 2025
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
ANUNȚUL MOMENTULUI în POLITICĂ! CIOLACU a CONFIRMAT
Mediaflux
Lux și opulență! Cum arată casa Andreei Tonciu. Vedeta a investit zeci de mii de euro | FOTO
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Mireasa sezon 10. Mesajul Laurei și al lui Mihai după ce au câștigat Marele Premiu. Ce au transmis cei doi
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro