18 dec. 2021 | 09:51

Dealul lui Dumnezeu din România. Locul unde trăiește un animal biblic unic în lume

Diverse
Dealul lui Dumnezeu din România. Locul unde trăiește un animal biblic unic în lume

Există anumite locuri la noi în țară unde puțini oameni îndrăznesc să le calce. De exemplul, dealul lui Dumnezeu din România, locul unde trăiește un animal biblic unic în lume.

Dealul lui Dumnezeu se află în apropiere de Uricani, la aproximativ 35 de kilometri de Iași. Zona este una de stepă, cu stâncă, nisip și ierburi înalte. Rezervația este considerată leagănul unor făpturi extraordinare, care și-ar putea afla locul în mitologii. Pe dealul lui Dumnezeu regăsim cea mai mare concentrație de vipere de stepă.

Ce animal biblic trăiește pe dealul lui Dumnezeu din România

Până în prezent, herpetologii Facultăţii de Biologie au identificat 100 de exemplare, dar numărul lor poate trece de 500. Cu toate acestea, vorbim despre de un număr restrâns de exemplare, care trăiesc într-un spațiu endemic rezervat lor de mii de ani. Acestea sunt protejate de lege. De altfel, sunt puțini oameni care reușesc să dea nas în nasc cu aceste ființe.

Pe dealul lui Dumnezeu se regăsește o specie unică de reptile, și anume șarpele biblic. Legendele spun că șarpele ar putea fi din neamul balaurului spintecat de Sfântul Gheorghe.

Tot acolo se găsește și vipera de stepă. Aceasta face parte din specia Ursinii moldavica și se întâlnește numai în Moldova, în arealul descris. Vipera iese din hibernare în lunile martie-aprilei, după care năpârlesc și urmează perioada de reproducere.

Vipera de stepă are piele cenușie, bătând spre un cafeniu deschis, ori chiar gri-argintie, cu o bandă neagră, în zig-zag, pe spate. Reptila nu atacă, ci se retrage imediat din calea omului. Ea sare la atac dacă este încolțită, iar veninul său este extrem de periculos.

Cu toate acestea, specialiștii susțin că veninul de viperă-de-stepă ar putea fi deosebit de prețios în industria farmaceutică. Datorită faptului că specia este protejată prin lege, experții nu o pot explora.

Locul neștiut din centrul României unde găsești zeci de specii de păsări

România are multe locuri în care biodiversitatea reprezintă principalul reper. În afară de Delta Dunării, unde cresc zeci de mii de specii de păsări, mai există un loc unde aceeași biodiversitate este una spectaculoasă. Aproape de Cluj Napoca, în satul Sic, există un loc special, și aume Rezervația naturală Stufărișul din Sic.

Pentru localnici locul mirific este cunoscut și sub numele de „Delta Transilvaniei”, și pe bună dreptate. În acest loc, turistul va găsi o zonă protejată unde crește stuful care oferă adăpost și hrană pentru păsările migratoare.

Ca și Delta Dunării, în Stufărișul din Sic este cunoscut pentru varietatea de păsări migratoare care cuibăresc aici. tot aici, la Stufărișul din Sic puteți admira flora rezervației și, cu puțin noroc, o parte din faună.

Vorbim aici de păsări, reptile și amfibieni, pe care le puteți afla de pe panourile de pe un pavilion de la intrare. Acest peisaj poate fi admirat de pe un ponton de lemn, lung de aproximativ 1 kilometru.

Parteneri
Cine este soția lui Mihai Gâdea. Agatha Kundri este discretă în ceea ce privește viața sa
Redactia.ro
Serialul lansat recent care te va ține lipit de ecran. Este bazat pe un celebru roman, iar finalul e complet neașteptat
Click.ro
Militarii ucraineni au transmis salutul „călduros” trupelor nord-coreene din Kursk: Le-au atacat cu drone kamikaze cu Moș Crăciun
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Imaginile momentului. Cum a fost surprinsă Lidia Buble alături de Horațiu Nicolau, iubitul ei în vârstă de 63 de ani / FOTO
Unica.ro
Celebru club din Italia, preluat de români. Afacerea e aproape perfectată
EVZ.ro
Cum va fi vremea în noaptea dintre ani și în primele săptămâni ale lunii ianuarie 2025. Meteorologii au actualizat prognoza meteo
Spynews
Verdict pentru Călin Georgescu. Nu mai poate fi oprit de nimeni
Capital.ro
S-a iubit cu Florin Chilian, a dispărut din showbiz, a născut, iar acum e complet schimbată. Imagini rare cu soțul și fetița ei
Avantaje
LOVITURĂ pentru ROMÂNIA! S-A DECIS la NIVEL MONDIAL!
Mediaflux
Cine este adolescenta de 15 ani, care a ucis un elev și o profesoară într-o școală. Ce alte planuri periculoase avea
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Chefi la cuțite, 17 decembrie 2024. Cine a câștigat al șaselea battle. Un concurent din echipa verde a fost eliminat
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro