De ce vrea Gabriela Cristea să-și vândă casa. Ce decizie a luat vedeta TV
De ce vrea Gabriela Cristea să își vândă casa, o vilă superbă cu piscină? Vedeta Antena Stars a făcut o dezvăluire cu totul neașteptată, mărturisind că ea șoțul său, Tavi Clonda, au planuri mari pentru viitorul nu foarte îndepărtat.
Gabriela Cristea vrea să își vândă casa
Are un soț care o iubește și pe care îl iubește, două fetițe minunate, o carieră de admirat. Cu alte cuvinte, are toate motivele să se considere un om împlinit.
Totuși, există un aspect important ale vieii sale pe care se gândește să îl schimbe, o decizie ce va avea un impact major asupra familiei. Gabriela Cristea a mărturisit recent că ea și Tavi Clonda au discutat și se gândesc să își vândă casa.
„Da, am făcut cam toate lucrurile pe care ar trebui să le bifeze fiecare dintre noi într-o viață, dar eu cred că nu scrie nicăieri că trebuie să faci doar câte una din fiecare.
Am plantat mulți copaci la viața mea, am făcut doi copii și mă opresc aici, dar atunci când vine vorba despre casă, într-adevăr, e una dintre cele mai mari realizări ale noastre ca familie și pentru mine în plan personal, dar, ce crezi?, chiar acum suntem la niște discuții, că am vrea să vindem casa și să ne facem alta”, a dezvăluit Gabriela Cristea pentru VIVA!.
„Visurile sunt făcute să fie trăite”
Vedeta Antena Stars locuiește în prezent într-o vilă absolut superbă, cu grădină și piscină, un vis pe care mulți nu ajung să îl transforme în realitate. Iată că, odată cu trecerea timpul, dorințele prezentatoarei s-au schimbat, iar actuala locuință nu le îndeplinește.
„Este o mare realizare, doar că, odată cu trecerea timpului, și tu evoluezi ca om și-ți dorești alte lucruri. Este o discuție în sensul ăsta și poate la anul, în primăvară, o să scoatem casa la vânzare și o să bifăm a doua construcție, pentru că nu o să cumpărăm o casă de-a gata, ci o să ne facem altă casă, dacă va fi să ni se împlinească acest plan.
Avem multe realizări în viață, suntem pe plus în viața asta, dar, în același timp, nu trebuie să te oprești niciodată după ce spui că ți-ai atins unul dintre visuri. Visurile sunt făcute să fie trăite și cred că în fiecare zi ar trebui să ne clădim visuri, asta ca să ne țină în priză și să ne facă activi, pentru că pe mine activitatea mă ține în priză și mă face fericită”, a mai spus Gabriela Cristea, pentru sursa citată.