De-a lungul timpului, în spațiul public au apărut controverse cu privire la modul în care Vladimir Putin își poartă ceasul. Președintele rus preferă să țină accesoriul pe mâna dreaptă și nu pe stânga așa cum impun regulile de etichetă. De-a lungul timpului au apărut diferite speculații cu privire la acest lucru, de la faptul că este stângaci și până la dorința de protejare a centrilor energetici din corp. Află care este, de fapt, motivul pentru care Vladimir Putin poartă ceasul la mâna dreaptă.
Este stângaci, ambidextru, un judoka devotat sau pur și simplu preferă acest lucru? Încercăm să răspundem la această întrebare despre președintele rus. Obiceiul de a-și purta ceasul pe mâna dreaptă nu este un lucru despre care Vladimir Putin vorbește în mod deschis, dar cei care îl urmăresc îndeaproape pe liderul de la Kremlin au constatat că are întotdeauna acest obicei. Atunci se pune întrebarea: de ce?
Acesta este poate primul lucru care ne vine în minte. Se crede că numai stângacii poartă ceasurile la încheietura mâinii drepte, deoarece nu este foarte comod să scrii cu mâna stângă în timp ce porți un ceas la încheietură. Dar cert este că Putin scrie cu mâna dreaptă.
Există, de asemenea, persoane care execută majoritatea sarcinilor cu mâna dreaptă și transferă în subconștient funcțiile mai puțin semnificative către mâna stângă. Cu toate acestea, este greu de spus dacă Putin se află printre ei.
Există o teorie conform căreia președintele rus ar fi ambidextru, adică este capabil să își folosească în mod egal atât mâna dreaptă, cât și mâna stângă.
„Persoanele ambidextre folosesc ambele emisfere în același timp, au atât o intuiție cât și o logică deosebită. În limbaj informatic, acestea au două sisteme de operare instalate în paralel și le pot utiliza simultan. Dintre cei care au acum 50 de ani, doar una din 10.000 de persoane este ambidextră, în timp ce în rândul celor care au între 30 și 40 de ani este una din o mie. Președintele rus Putin este unul dintre ei”, a declarat psihologul Vladimir Pugach, potrivit Russia Beyond.
O altă teorie are legătură cu judo. Vladimir Putin, în calitate de practicant experimentat de judo, trebuie să fi auzit de liniile meridianelor și de punctele de pe corp care servesc drept canale energetice (conform unUi vechi sistem chinezesc de meditație cunoscut sub numele de Fukuri). Această învățătură este împărtășită de mulți oameni care practică artele marțiale.
Se spune că bărbații au trei puncte meridionale importante pe încheietura mâinii stângi, inclusiv unul care este responsabil pentru activitatea inimii. Dacă credeți că curelele de ceas pot bloca aceste puncte, ar fi logic să purtați ceasul la cealaltă încheietură. În anii 2000, în presa din Rusia s-a speculat mult că acesta ar putea fi motivul pentru care Putin poartă ceasul la încheietura mâinii drepte.
Adevărata explicație, însă, este următoarea. A fost dată de însuși Vladimir Putin. Această întrebare i-a fost adresată pentru prima dată la sfârșitul unei emisiuni de întrebări și răspunsuri în direct cu cetățenii în 2002.
„Îmi port ceasul la mâna dreaptă pentru că astfel cheița nu-mi zgârie încheietura. Asta e tot”, a spus atunci Putin.
Până în 2018, toată lumea a uitat explicația președintelui și întrebarea a revenit. Răspunsul a fost același: „Dacă îl porți la mâna stângă, cheița care se rotește îl face inconfortabil și dureros. De aceea l-am schimbat pe cealaltă mână”.