26 aug. 2022 | 14:52

De ce trebuie să ridici obloanele ferestrelor la decolare şi aterizare, de fapt. Detaliul pe care însoţitorii de zbor nu ţi-l spun

Știri generale
De ce trebuie să ridici obloanele ferestrelor la decolare şi aterizare, de fapt. Detaliul pe care însoţitorii de zbor nu ţi-l spun
De ce trebuie să ridici obloanele ferestrelor la decolare şi aterizare cu avionul. Ce detalii nu își spun însoțitorii de zbor niciodată.

Există o mulțime de reguli pe care să le aplici pentru a-ți face călătoria cu avionul mai plăcută. Multe dintre acestea presupun respectarea cerințelor stewardeselor. Te-ai întrebat, însă, de ce trebuie să ridici obloanele ferestrelor la decolare şi aterizare, de fiecare dată când mergi cu avionul? Un însoțitor de zbor dezvăluie ce se află în spatele acestui obicei, de fapt.

Restricțiile impuse companiilor aeriene

Administrația Federală a Aviației (FAA), organizația care se ocupă de modul de operare al transporturilor americane aeriene, stabilește întotdeauna regulile de bază care trebuie să fie respectate de către operatorii de transport.

Ulterior, operatorii aerieni au liber să impună reguli în funcție de ceea ce consideră ei că este benefic pentru a asigura siguranța pasagerilor. Nu numai că este absolut în regulă ca operatorii aerieni să ia astfel de hotărâri, dar este chiar încurajat să procedeze astfel.

„De exemplu, cerințele FAA privind nivelul minim de combustibil pot fi semnificativ mai mici decât cele la care o companie aeriană se simte confortabil să opereze. Astfel, compania aeriană poate avea și, de multe ori are, o cerință minimă de combustibil mai restrictivă decât FAA”, a explicat căpitanul John Cox, pilot de linie pensionat și director executiv al companiei Safety Operating Systems.

Avionul trebuie evacuat în maximum 90 de secunde

Căpitanul de aeronavă pensionat a explicat care este motivul pentru care toate companiile aeriene solicită ridicarea obloanelor la geamurile avioanelor. Nu trebuie să te sperii.

Este obligatoriu ca fiecare avion să poată fi evacuat complet în maximum 90 de secunde. Acest lucru înseamnă că un echipaj de zbor are la dispoziție doar 90 de secunde pentru a direcționa pasagerii către ieșirile de urgență,

Pentru a pregăti o eventuală evacuare a avionului, însoțitorii cer pasagerilor să ridice obloanele de la ferestre. Și înainte de decolare, și înainte de aterizare. Iar asta dintr-un motiv foarte simplu.

De ce trebuie să ridici obloanele ferestrelor la decolare şi aterizare

„Dacă există o situație de urgență, trebuie să ne uităm pe fereastră pentru a evalua condițiile exterioare. Dacă există focul sau apa blochează fereastra, nu vom folosi acea ieșire. Vom direcționa oamenii în altă parte.

Citește și: Panică uriașă pe Aeroportul Otopeni. Avion Tarom cu 190 de pasageri la bord, întors de urgență pe pistă la 30 de minute de la decolare

Poate părea un lucru mărunt. Dar într-o situație de urgență, fiecare secundă contează. Nu vrei să fii nevoit să te joci cu obloanele. Mai ales când încerci să evacuezi în siguranță un avion în 90 de secunde”, a explicat căpitanul pensionat John Cox, într-o intervenție pentru Business Insider.

Parteneri
De ce se mănâncă pomana porcului de Ignat deși suntem în Postul Crăciunului
Redactia.ro
Cele 4 zodii care vor fi în culmea fericirii după Crăciun. Viața acestor nativi se va schimba radical
Click.ro
Cum au încercat consilierii lui Joe Biden să ascundă declinul mintal al președintelui SUA
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Cât costă pantofii de lux pe care îi poartă Marcel Ciolacu. Au garanție pe viață!! 'Am două perechi... Ai lui Grindeanu sunt identici. Nu port alți pantofi'
Unica.ro
Zodia care va fi fericită întreaga viaţă. Are noroc în iubire și se umple de bani
EVZ.ro
Un bărbat și-a ucis soția în luna de miere. Înainte să comită crima, spunea despre femeie că este „totul” pentru el
Spynews
Este o victorie imensă pentru Călin Georgescu. Anunțul a venit acum
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
VESTE TRISTĂ din REGATUL BRITANIC! E vorba despre REGELE CHARLES.
Mediaflux
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Spynews.ro
Ultimele episoade ale primului sezon Iubire cu parfum de lavandă se văd diseară, de la 20.30, la Antena 1
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro