Ştiaţi că poziţia de somn poate spune multe despre personalitatea unei persoane? Iată de ce trebuie să iubeşti un om care doarme pe burtă.
Deşi nu te-ai fi gândit la asta, modul în care dormi poate dezvălui multe despre personalitatea pe care o ai. De exemplu, dacă obişnuieşti să te odihneşti pe burtă eşti, fără îndoială, o persoană deschisă. Specialiştii spun că îţi place să îţi asumi riscuri şi faci totul cu mare pasiune. Eşti, însă, foarte sensibilă la acuzaţiile celor dragi. Atenţie mare, însă! Dormitul pe burtă nu este cea mai recomandată poziţie de somn pentru că îţi poate provoca dureri mari de spate sau de gât!
Cea mai bună poziţie, spun medicii, este cea de dormit pe spate! Aceasta previne durerile de spate şi de gât, menţine fermitatea sânilor şi previne ridurile. În plus, această poziţie este ideală pentru combaterea refluxului gastro-esofagian. Dacă faci parte din această categorie, este bine de ştiut că eşti un om foarte puternic, însă tăcut. Nu îţi place agitaţia, eşti o persoană extrem de organizată şi te enervezi de fiecare dată când nu îţi ies planurile.
Dacă obişnuieşti să dormi pe o parte este bine să ştii că eşti considerată o persoană controversată de cei din jur. Nu de puţine ori ai fost în situaţia de a intra în polemici dure pentru a vă susţine punctul de vedere. Din punct de vedere medical, această poziţie este una recomandată pentru că reduce refluxul gastro-esofagian, previne durerile de spate, inaş favorizează sforăitul.
O poziţie deloc sănătoasă pentru somn este cea a fetusului. Aceasta cauzează dureri ale articulaţiilor şi vă împiedică să respiraţi corect. Pe de altă parte, provoacă cele mai puţine întreruperi de somn. Eşti o persoană sensibilă şi timidă, dar asta nu pare să îţi afecteze deloc relaţiile cu cei din jur. Îţi alegi cu mare atenţie prietenii, iar la capitolul dragoste eşti foarte intensă.