De ce se pune grâu la încolțit de Sfântul Andrei. Tradiția rezistă de sute de ani

de: Dana Cazacu
29 11. 2019

Sărbătoarea Sfântului Andrei este una foarte importantă pentru români și cu acest prilej sunt respectate o mulțime de obiceiuri și tradiții. O tradiție veche de sute de ani este cea în care românii pun grâul la încolțit.

De ce se pune grâu la încolțit de Sfântul Andrei, conform vechii tradiții

Înainte de Sfântul Andrei, românii respectă cu sfințenie un anumit obicei, care s-a transmis din generație în generație. Tradiția spune că pe 29 noiembrie, cu o seară înainte de Sfântul Andrei, grâul se pune la încolțit.

În spatele bobului de grâu se află un adevărat simbol, care are la bază și un înțeles biblic. Mai exact, grâul care încolțește este simbolul vieții care a biruit moartea. Astfel, el este un semn de belșug și prevestește cât de bun va fi anul ce urmează, dar și cât de roditoare vor fi recoltele. Se spune că cu cât grâul va crește mai mult și mai des, cu atât persoana care l-a pus va avea un an mai bun și plin de belșug.

Cum se pune grâul la încolțit?

Cu o seară înainte de Sfântul Andrei, fiecare persoană trebuie să pună într-un recipient, pe un strat de vată, câteva boabe de grâu, care mai apoi trebuie udate în mod constant. Grâul poate fi pus la încolțit și într-un ghiveci cu pământ. Pentru ca grâul să crească cât mai mare, aceasta trebuie pus într-un loc luminos, de preferat în apropierea unei ferestre. În trecut, fetele obișnuiau să pieptene grâul, asta pentru ca părul lor să fie des și lung.

Dacă este udat frecvent, grâul începe să încolțească la doar câteva zile de la momentul în care boabele au fost plantate. Tradiția populară spune că acesta trebuie păstrat până în seara de Anul Nou, atunci când trebuie să ocupe un loc fruntaș pe masa cu bucate alese, el fiind un simbol al belșugului.

Figurine din rumeguș cu grâu

Micuții cu siguranță vor fi încântați dacă, de Sfântul Andrei, veți realiza împreună câteva figurine din rumeguș cu grâu. Sunt foarte ușor de obținut și de efect. În plus, sunt obiecte decorative foarte hazlii. Ai nevoie de un minimum de materiale de lucru:

  • un ciorap;
  • rumeguș;
  • boabe de grâu;
  • hârtie colorată.
Taie o bucată suficient de mare de la vârful unui ciorap. Umple-l cu rumeguș, iar când e aproape plin, pune și o mână de boabe de grâu. Leagă bine ciorapul la gură.
Pentru a obține nasul, du-te către mijlocul ciorapului umplut, apucă cu degetele o grămăjoară de rumeguș și trage-o în afară. Leag-o bine cu un elastic sau cu sfoară. Procedează la fel și pentru urechi. Pentru ochi și gură, folosește hârtie colorată.
După acest model, poți face câte figurine dorești. Pe măsură ce termini câte o figurină, așaz-o într-o farfurie adâncă și udă rumegușul. În acest fel, grâul va încolți și va crește, iar figurina va avea păr.

Tradiția veche spune că de Sântul Andrei se pune grâu la încolțit.