22 nov. 2019 | 16:37

Cine a fost sfântul Apostol Andrei și de ce îl sărbătorim mereu la sfârșit de noiembrie

Știri generale
Cine a fost sfântul Apostol Andrei și de ce îl sărbătorim mereu la sfârșit de noiembrie

Sfântul Andrei mai este cunoscut și ca Ocrotitorul României, fiind sărbătorit mereu pe data de 30 noiembrie, atunci când este marcată și ultima zi de toamnă, din an. Creștinii cinstesc această zi, marcată și în Calendarul Ortodox, fiind cunoscut și că mii de locuitorii ai țării noastre își serbează onomastica, purtând numele de Andrei sau Andreea.

Cine a fost sfântul Apostol Andrei și de ce îl sărbătorim mereu la sfârșit de noiembrie

Cine a fost sfântul Apostol Andrei și de ce îl sărbătorim mereu la sfârșit de noiembrie

Creștinii îl cinstesc pe Sfântul Andrei pe data de 30 noiembrie, în fiecare an

Sfântul Andrei a fost unul dintre cei 12 apostoli ai lui Iisus Hristos și este considerat și „Patronul spiritual al românilor”. Asta deoarece a creștinat poporul român, la îndemnul Mântuitorului, de a merge și predica cuvântul sfânt în întreaga lume, după ce a poposit în Dobrogea. Mai mult, prima biserică creștină ridicată pe teritoriul României, dar și primii preoți ortodocși au fost în strânsă legătură cu numele Sfântului Andrei.

Andrei a fost fratele apostolului Petru, potrivit Bibliei, iar tradiția creștină ne arată că acesta a avut un sfârșit de mucenic, fiind răstignit la Patras, lângă Corint. A fost ținut cu capul în jos, pe o cruce în formă de X, pe care creștinii o cunosc drept Crucea Sfântului Andrei, din pricina modului în care acesta a urmat calea martirilor, notează calendarulortodox.ro.

Sărbătoarea de Sfântul Andrei, de pe 30 noiembrie, mai este cunoscută de români și sub o altă denumire, cea populară, folosită mai ales în mediul rural. Din bătrâni, acestei zile i s-a mai spus și „Sântandrei Cap-de-Iarnă” sau „Gadinetul Şchiop”, în anumite zone ale țării noastre.

Credința populară ce vine la pachet cu această zi de o importanță foarte mare pentru creștinii români mai arată și că în noaptea de Sfântul Andrei, lupii încep să prindă grai omenesc, iar de aici a căpătat și denumirea de „Ziua Lupului”. Totodată, Sfântul Apostol Andrei a fost înscris în calendarul Bisericii Ortodoxe Române, în anul 1995, cu cruce roșie. În anul 1997, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a proclamat drept ”Ocrotitorul României”.

Parteneri
Ce trebuie să ai în buzunar de Ignat pentru a-ti merge bine
Redactia.ro
Povestea de dragoste care a declanşat „scandalul secolului XX” la Hollywood. Ingrid Bergman și-a părăsit familia pentru Roberto Rossellini
Click.ro
Reacția lui Klaus Iohannis după retragerea PSD de la masa negocierilor. "Nu este momentul unor certuri mărunte"
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Cât costă pantofii de lux pe care îi poartă Marcel Ciolacu. Au garanție pe viață!! 'Am două perechi... Ai lui Grindeanu sunt identici. Nu port alți pantofi'
Unica.ro
Gabriela Oțil a ajuns pe perfuzii. Ce s-a întâmplat cu soția lui Dani
EVZ.ro
Ce beneficii pentru sănătate are laptele de bivoliță. De ce ar trebui să îl consumi mai des 
Spynews
Adevărul despre moartea soților Ceaușescu. Cine a decis să fie judecat și împușcat pe loc (VIDEO)
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
LOVITURĂ pentru CĂLIN GEORGESCU! CURTEA de APEL BUCUREȘTI a DECIS
Mediaflux
Alimentele care îți reglează glicemia. Vei observa o îmbunătățire majoră
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Doi concurenți au ajuns la eliminare, la Chefi la cuțite. Cine a fost salvat cu amuleta și cine a ieșit
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro