De ce se accidentează atât de des Valentin Mihăilă. Tatăl jucătorului este disperat: „Mereu se întâmplă diferite lucruri”

de: Sorin Barbu
08 02. 2023

Valentin Mihăilă trece printr-o perioadă foarte grea din cauza unui noi accidentări. Jucătorul echipei Parma a ieșit de pe teren în minutul 15 al ultimei partide din campionat și sunt șanse mari să fie vorba de o ruptură musculară. Tatăl fotbalistului este disperat și nu reușește să găsească nicio explicație.

Tatăl fotbalistului Valentin Mihăilă nu știe de ce fiul său se accidentează atât de des. Fotbalistul este disperat

Valentin Mihăilă nu a jucat decât 15 minute în meciul Parma – Genoa, din etapa cu numărul 23 din Serie B. Fotbalistul român a părăsit terenul în lacrimi, trist că va trebui să stea din nou departe de gazon. De când a ajuns în Italia, din octombrie 2020 când a fost cumpărat de la CS Universitatea Craiova cu 6,8 milioane de euro, a trecut prin mai multe accidentări. Jucătorul a stat două luni din septembrie 2022 până în noiembrie, iar la finalul anului trecut a fost din nou în afara lotului din cauza unor probleme medicale.

Tatăl jucătorului este disperat și nu înțelege ce declanșează aceste accidentări dese. Acum a simțit dureri la piciorul stâng, după ce în luna ianuarie a avut probleme la dreptul, în duelul cu Inter din Cupa Italiei.

„Problema este că a ieșit de pe teren prea repede, adică te recuperezi la un picior timp de două luni de zile, iar acum intervine la celălalt. Păcat, copilul se pregătește bine și își face datoria, este apreciat la Parma de tot staff-ul și toată lumea, iar el nu poate să dea randamentul care trebuie.

Normal că este un moment greu, când copilul nu poate să facă ce îi place. Îi menținem curajul, pentru că nu avem ce să facem… Menționăm mereu: «Hai să o luam de la capăt, hai să o luam de la capăt», dar mereu se mai întâmplă diferite lucruri.

Vali nu dă vina pe antrenamente și pregătiri, pentru că este de aproape doi ani în Italia, s-a acomodat și nu mai are probleme. Problema este asta (n.r. accidentările dese), trebuie să descoperim din alimentație. Alimentația este de sportiv, nu se abate.

Nu bea cola, sucuri, bea doar apă și mănâncă doar ce se impune, are un regim strict, iar greutatea este ok, nu știm ce ar putea fi. Noi ca familie nu știm, nu suntem doctori. Nu este doar la el, vedeți că și la Man se întâmplă, mai este și Kamara și încă doi.

Ca orice părinte, este strigător la cer. Este tare, dar este dezamăgit că nu poate să joace fotbal, pierde echipa națională și voia să fie undeva mai sus, să demonstreze că merită, să ajute echipa să promoveze”, a spus Marian Mihăilă, pentru Fanatik.

Valentin Mihăilă a jucat în acest sezon în 12 partide și a marcat trei goluri, dar a semnat și trei pase decisive. AC Parma se află pe locul șapte la doar cinci puncte de locul de baraj.