De ce să pui scorţişoară în cuptor. Trucul care scapă gospodinele de stres, trebuie să încerci şi tu
Fără îndoială, scorțișoara nu lipsește din aproape nicio bucătărie, ea fiind una dintre cele mai utilizate și îndrăgite mirodenii de pe întregul mapamond. De regulă, acest condiment minunat este folosit la prepararea diferitelor prăjituri foarte apreciate. Însă, scorțișoara nu este doar un simplu ingredient pentru gătit, ci și un aliat al gospodinelor. Iată de ce este bine să pui condimentul în cuptor. Nu ţi-ai fi închipuit vreodată!
Motivul pentru care este bine să pui scorţişoară în cuptor
Există mirosuri care sunt extrem de neplăcute și foarte greu de eliminat. Spre exemplu, cel de ars. Acest miros poate apărea din mai multe motive, dar cel mai des întâlnit este atunci când lăsăm să ardă niște alimente în cuptor sau când are loc un accident casnic nedorit. Oricare ar fi motivul, a scăpa de acest miros nu este imposibil.
Surprinzător sau nu, scorțișoara poate fi folosită în acest scop. Tot ceea ce trebuie să faci este să amesteci o linguriță de scorțișoara măcinată cu o lingură de bicarbonat de sodiu. Acum, pune compoziția rezultată într-un bol mic. Ulterior, pornește cuptorul la 180 de grade Celsius, adaugă recipientul și lasă-l aproximativ un sfert de oră.
Vei vedea că, ulterior, mirosul neplăcut va dispărea. În plus, această metodă este excelentă și pentru îndepărtarea mirosurilor din cuptorul cu microunde.
Citește și Băutura Lidiei Fecioru care te scapă de insomnii. Se face din doar 3 ingrediente ieftine!
Trucul care te ajută să scapi de mirosul neplăcut din frigider
Pentru a scăpa de mirosul neplăcut din frigider, poți folosi bicarbonatul de sodiu. Tot ceea ce trebuie să faci este să speli interiorul aparatului cu o soluție formată din 100 de grame de bicarbonat de sodiu și din apă călduță.
O altă metodă eficientă este să pui un vas mic cu bicarbonat de sodiu pe unul dintre rafturile frigiderului, iar praful magic va absorbi cu succes mirosul neplăcut din interior.
De asemenea, zeama de lămâie este un alt neutralizator eficient al mirosului neplăcut din aparat. Pune sucul într-un pahar, apoi adaugă-l în frigider și ține-l acolo câteva ore. Mirosul neplăcut va dispărea ca prin minune.
Citește și Cu ce combini bicarbonatul de sodiu pentru a scăpa de mirosul neplăcut din casă. Iată rețeta!