De ce s-a certat Vica Blochina cu Oana Roman? O mai dă sau nu în judecată? „Aștept hârtia” VIDEO EXCLUSIV

de: Irina
25 01. 2024

În cadrul interviurilor Playtalk cu Rebeka Pascu, Vica Blochina ne-a mărturisit de ce s-a certat cu Oana Roman. Vedeta a vorbit despre lucrurile care au făcut-o să izbucnească, dar și despre amenințarea cu judecata pe care a primit-o.

De ce s-a certat Vica Blochina cu Oana Roman?

Fosta amantă a lui Victor Pițurcă a fost implicată, în ultimele luni din anul 2023, într-un scandal cu Oana Roman. Cele două au ajuns să se acuze în public de „furt” de pe card și minciuni. Totul a pornit de la niște produse promovate pe social media.

În cadrul interviurilor Playtalk cu Rebeka Pascu, Vica Blochina a vorbit despre relația ei cu Oana Roman. Aceasta susține că nu au fost niciodată prietene chiar atât de bune, în ciuda faptului că blondina i-a dat datele de pe card fostei soții a lui Marius Elisei pentru a își plăti Netflixul.

„Mie nu îmi place, în general, tot ce înseamnă ipocrizia. De aia cred că m-am și luat de… Ști care e faza? Poate de asta și-a permis cândva, de pe online, și mi-a părut rău un pic, după aia, că poate nu era treaba mea să mă iau și de Oana Roman.

Nu îmi place ipocrizia. Băi, deci mă uit câteodată și prefer să nu mă mai uit apoi pe online, pentru că văd atât de multă minciună și ipocrizie. Și cunoști oamenii, și le vezi cu ochii tăi, vezi ce se întâmplă. Dar vezi că te mint atât de mult că te apucă frustrarea.

Și când ai perioade mai așa, le dai. Acum poate nu aș fi făcut asta… Ce pana mea stai atâta să minți? Nu am fost prietene bune niciodat, am fost amici cu beneficii. Ne ajutam, mai mult eu”, ne-a mărturisit Vica Blochina, în exclusivitate pentru Playtech Știri.

Ce părere are Vica Blochina despre Oana Roman

În continuare, fosta amantă a lui Victor Pițurcă a vorbit despre cum e Oana Roman, ca om. În plus, Vica Blochina a mărturisit că îi trimitea contracte de publicitate Oanei Roman, fără ca aceasta să știe cine a recomandat-o pentru ele.

Cât despre amenințarea cu judecata din 2023, Vica tot așteaptă hârtie de la avocat.

„Eu o consider pe ea o femeie deșteaptă și știe ce face. Este extrem de bună, foarte bună pentru comunitatea ei online și, poate ea nu știe, dar de multe ori când aveam contracte eu, fără să știe ea, le trimiteam la ea. Pentru că eu consider că ce este al ei e meritul ei, pe bune, la multă lume am spus.

Nu fac asta să mă laud, dar ce e al ei este al ei. Dar ce nu mi-a plăcut, am taxat. Poate aiurea, într-un fel… Ce naiba? Nu (n.r. nu au mai vorbit de la ceartă). Asta cu ceaiul tot aștept, văd că mă amenință cu judecata și tot nu vine nicio hârtie. Așa a spus, eu tot aștep să vină hârtia de la avocat, verific căsuța poștală în fiecare zi. Dar nimic. Poate durează în România, e mai greu…”, ne-a mai spus Vica Blochina, în exclusivitate.

Citește și: Scandal uriaș între Oana Roman și Marius Elisei. Vedeta, acuzată de infidelitate: “E și el divorțat“

Își mai vorbesc Vica Blochina și Oana Roman?

După tot scandalul iscat în urmă cu câteva luni, când cele două vedete s-au certat în mediul online din cauza unui ceai pentru slăbit și a unor facturi de Netflix, tot ele s-au amenințat cu judecata. În tot acest timp, Vica Blochina și Oana Roman nu și-au mai vorbit deloc, nici măcar la evenimentele mondene.

„Ce mă interesează pe mine? Nu vorbim, de ce să vorbim? Ce, acum să mă fac… Pentru ce? Sunt caterincile mele care sunt asumate, le-am făcut și aia e. Ce? Nu îmi schimbă mie viața nicio persoană din jurul meu decât familia mea, mama mea, copilul meu și persoanele mele apropiate”, a conchis Vica Blochina.

Citește și: Ce a pățit Vica Blochina după ce a slăbit peste 10 kilograme: „S-a lăsat pielea”