După moartea regretatei regine Elisabeta a II-a, fiul ei, Charles, a devenit noul suveran al Regatului Unit, iar Kate Middleton și Prințul Moștenitor William au primit titlurile de Prinț și Prințesă de Wales. Cum ar fi fost rugată ducesa de Cornwall să își schimbe numele.
Cartea autobiografică a Prințului Harry a stârnit rumoare și impresii pe tot mapamondul, odată cu lansarea sa în ianuarie 2023. În volumul Rezervă, ducele de Sussex relatează un episod inedit din culisele familiei regale britanice.
Potrivit cărții, Regele Charles și soția sa, Regina Consoartă Camilla, au vrut ca nora lor, Catherine Middleton, să-și schimbe numele.
Mai exact, actualul monarh britanic ar fi subliniat faptul că, în cadrul familiei regale, ar fi existat deja prea mulți membri ai coroanei ale căror nume începeau cu litera „C”, precum Charles și Camilla, din cauza căruia numele soției Prințului William ar fi trebuit schimbat pentru a evita orice tip de confuzie.
Astfel, Catherine Middleton a devenit, pe scurt, Kate Middleton. De asemenea, tot Prințul Harry susține, în cartea sa controversată, că tatăl său ar fi simpatizat-o foarte mult pe soția fiului său cel mare.
Ducele de Sussex a mai scris că Regele Charles a admirat dintotdeauna podoaba capilară a lui Kate Middleton și „deseori a vorbit” despre cât de frumos ar fi părul ducesei, potrivit unui extras din Daily Mail care spunea că lui Carol și Reginei Elisabeta a II-a le plăceau „femeile cu părul lăsat”, precum și machiajul discret.
Meghan Markle a încercat și ea să copieze acest aspect când s-a întâlnit pentru prima dată cu Regele Charles și Camilla Parker Bowles, a scris Prințul Harry.
Printre alte afirmații, ducesa de Sussex a mai spus că Prințul William și Kate Middleton l-ar fi încurajat să poarte o uniformă nazistă la o petrecere în costume, în anul 2005.
De asemenea, ducele de Sussex ar fi susținut că manuscrisul original al volumui ar fi avut 800 de pagini, 400 ca în varianta finală. Prințul Harry a vorbit despre responsabilitatea pe care o simte față de nepoții lui, copiii Prințului William
„Aș fi putut scrie două cărți, ca să spun altfel. Au fost lucruri pe care i le-am împărtășit lui Moehringer (n.r. scriitor) și i-am zis: Îți spun asta pentru context, dar în niciun caz nu o să le punem în carte.”
E imposbil să nu spun povestea fără să-i implict (n.r. – pe membrii familie regale), pentru că au jucat un rol în ea crucial și pentru trebuie să înțelegeți caracterul și personalitatea fiecărui personaj din carte.
Dar sunt unele lucruri care s-au întâmplat, în special între mine și fratele meu, și în unele cazuri între mine și tatăl meu, pe care chiar nu vreau să le știe lumea. Pentru că nu cred că m-ar ierta vreodată.
Știu că, dintre cei trei copii (n.r. – ai Prințului William) cel puțin unul va ajunge ca mine, rezervă. Și asta mă doare, mă îngrijorează.”, a spus soțul lui Meghan Markle.