Bianca Drăgușanu este pusă pe fapte mari în acest an! Vedeta a intrat în ‘reparații’ estetice, după cum a declarat chiar ea. Pentru a-și ascunde semnele celor mai recente intervenții estetice, blondina s-a afișat pe Instagram purtând o cagulă neagră, semi-transparentă. Aceasta le-a povestit internauților la ce operație a apelat!
Iubita lui Gabi Bădălău este pregătită să facă mai multe schimbări la nivelul feței, astfel încât a apelat din nou la ajutorul medicilor esteticieni. Nici bine nu a început anul, căci Bianca Drăgușanu a dat fuga la un cabinet medical, unde și-a făcut mai multe operații estetice.
Pentru ea va urma o perioadă lungă de recuperare, motiv pentru care a ales să poarte o cagulă neagră și ochelari de soare, care să îi acopere complet chipul. Bianca a recunoscut că fața ei este plină de vânătăi și semne, așa că nu se va afișa nici pe rețelele de socializare, nici în viața reală cu semnele intervențiilor.