15 aug. 2022 | 14:02

De ce ortodocşii fac cruce diferit de catolici. Detaliul important din spatele gestului religios

Utile
De ce ortodocşii fac cruce diferit de catolici. Detaliul important din spatele gestului religios

De ce ortodocşii se închină diferit de catolici? Este o întrebare care își are răspunsul în cărțile religioase. Unirea primelor trei degete, adică semnul crucii pe care lumea îl face în diferite locuri şi cu diferite ocazii, simbolizează mărturisirea de credinţă și reprezintă Sfânta Treime, una în fiinţă, dar cu trei persoane: Tatăl, Fiul şi Duhul/Spriritul Sfânt.

De ce ortodocşii se închină diferit de catolici. Acesta este motivul

Potrivit învăţăturii ortodoxe, răsăritenii se închină astfel: „Se îndoaie înăuntru şi lipim de podul palmei drepte degetul mic şi inelarul, apoi împreunăm vârfurile degetelor gros, arătător şi mijlociu de la aceeaşi mână şi cu ele astfel împreunate ne însemnăm pe frunte, pe piept, pe umărul drept şi pe umărul stâng”.

Ce reprezintă semnul Sfintei Cruci

În momentul în care creştinii ortodocşi fac semnul Sfintei Cruci rostesc cuvintele: „În numele Tatălui…” (duc mâna la frunte); „Şi al Fiului” (la buric); „Şi al Sfântului Duh” – se însemnează pe umărul drept întâi, apoi pe cel stâng şi încheie zicând: „Amin” (Așa să fie).

De cealaltă parte, catehismul Bisericii Catolice arată că un creştin „îşi începe ziua, rugăciunile şi activităţile făcând semnul crucii, în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Spirit. Amin”. Apusenii fac semnul Crucii diferit faţă de ortodocşi, prin ducerea mâinii de la umărul stâng la cel drept, nu invers, și cu toate degetele.

Citește și De ce sărbătorim Sfânta Maria de două ori pe an. Ce semnificaţie are fiecare

Modificarea a intervenit în Biserica Catolică în secolul al XIII-lea, prin decizia Papei Inocent al III-lea, fiind luată după ruperea celor două Biserici (Marea Schizmă – anul 1054): cea de Răsărit şi cea de Apus.

Detaliul cheie din spatele acestui gest religios

Închinarea de la stânga la dreapta simbolizează şi trecerea omului de la păcat spre mântuire, spun preoții. Semnul Sfintei Cruci a intrat în tradiţia Bisericii Creştine imediat după Cincizecime (Pogorârea Sfântului Duh în limbi de foc), momentul întemeierii Bisericii.

„Făcând semnul Sfântei Cruci, mărturisim credinţa în Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Cel răstignit pe Cruce, şi credinţa într-un Dumnezeu în trei ipostasuri. Într-adevar, când facem semnul Sfântei Cruci, rostind numele celor trei ipostase: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, mărturisim un singur Dumnezeu în trei feţe dumnezeieşti; iar semnul Crucii ne aduce aminte că Fiul lui Dumnezeu, făcut om, ne-a mântuit răstignindu-Se pe Cruce”, spune învăţătura creștină.

De regulă, creştinii fac semnul Crucii atunci când rostesc o rugăciune, trec pe lângă o biserică sau când încep o activitate ori pleacă la drum. În felul acesta, speră să primească harul și ocrotirea lui Dumnezeu.

Parteneri
Luminita Anghel a ajuns la capatul puterilor! Isi striga durerea pe internet dupa ce ani de zile a tacut: "𝘔𝘪-𝘢 𝘧𝘰𝘴𝘵 𝘧𝘳𝘪𝘤ă 𝘱𝘦𝘯𝘵𝘳𝘶 𝘤𝘰𝘱𝘪𝘭𝘶𝘭 𝘮𝘦𝘶 𝘣𝘪𝘰𝘭𝘰𝘨𝘪𝘤. 𝘈𝘮 𝘵𝘳ă𝘪𝘵 𝘶𝘯
Redactia.ro
Scriitorul român iubit şi părăsit de o mare actriţă a teatrului românesc pentru un coleg de breaslă: „A fost o iubire tulburătoare, devoratoare”
Click.ro
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
„Băiatul acesta mi-a călcat în picioare toată onoarea... Eu n-am putut să-l las pe băiatul cel mare niciodată cu Filip singur... Mi-a fost frică să nu-i pună perna pe față”. Luminița Anghel a vorbit pentru prima oară despre fiul ei adoptiv, David Pușcaș, și a spus clar de ce a rupt legătura cu el
Unica.ro
Două săptămâni rele meteorologic. Fenomenul care va domina România
EVZ.ro
Ce zodii resimt cel mai mult efectele eclipsei de Soare în Berbec. Se anunță o perioadă transformatoare pentru acești nativi
Spynews
Se schimbă permisul de conducere la pensionari. Lege nouă pentru șoferii vârstnici din România
Capital.ro
LUX total pentru Andra și Cătălin Măruță. Cum arată vila de 1 milion de euro în care locuiește cuplul, aproape de pădure. Piscină mare ca la ștrand, studio de muzică, ferestre imense, cu o priveliște de vis Detaliul care NU trece neobservat. Superb, absolut superb!
Avantaje
Totul s-a schimbat în cursa pentru prezidențiale! Cine are acum șanse mari
Mediaflux
Familia Andreei, studenta de la Medicină ucisă de Mirel Dragomir, declarații sfâșietoare la un an de la tragedie: „Nu este zi să nu plâng de dorul tău!
Spynews.ro
Diseară, discuții aprinse între jurați la muletă. În audiții, un concurent care a fost Chef în restaurante cu stele Michelin
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro