De ce nu trebuie să pui mâna pe sare în prima zi de Paște. Îți schimbă starea de spirit tot anul
Sărbătoarea Paștelui este cea mai solemnă dintre sărbătorile anului, o sărbătoare ce aduce omenirii speranța mântuirii și a vieții veșnice, prin sacrificiul lui Iisus Hristos.
De ce nu trebuie să pui mâna pe sare în prima zi de Paște
Legat de prima zi de Paște, dar nu numai, există, deopotrivă, tradiții și superstiții străvechi, care țin de ce e bine sau ce nu e bine să faci de Paște. O superstiție inedită în prima zi de Paște este legată de sare și se spune că nu e bine să pui mâna pe sare în prima zi de Paște, iar explicația este inedită. Dacă o faci, se spune că tot anul vei fi emotiv și o să-ți transpire palmele.
Dacă a bifat această superstiție, e bine să știi că mai sunt și altele, legate îndeosebi de prima zi de Paște. Se spune deci că în ziua de Paște nu ai voie să dormi, dacă nu vrei să fii somnoros în tot restul anului și năpădit de ghinion. De asemenea, se spune că viermii vor mânca semănăturile, toată recolta din câmp va fi distrusă, iar ploaia te va prinde când vei vrea să lucrezi câmpul.
În dimineața de Paște trebuie să privești prima dată într-un vas cu apă neîncepută, întrucât se spune că așa o să ai vederea bună tot anul. Spală-te pe față cu apă neîncepută, dintr-o cană nouă, în care ai pus și un ou roșu, unul alb, un bănuț de argint și un fir de iarbă verde. Acestea sunt toate semne ale sănătății și prosperității.
De ce să nu arunci lumânarea aprinsă în noaptea de Paște
Lumânarea aprinsă în noaptea de Paște nu trebuie aruncată, ci e bine să o ții în casă. Ea se aprinde apoi în cazul unei boli, al unei calamități naturale, de supărări, conform tradiției populare.
De asemenea, la masa de Paște trebuie să mănânci mai întâi un ou. El aduce sănătate trupului pe parcursul anului, după care se mănâncă pește și pasăre.
De Paște se așează o bucată mică de fier sub prag, ca o protecție pentru casă. Dacă prima persoană care îți trece pragul este bărbat, atunci o să ai noroc tot anul. În ziua de Paște se deschid cerurile, iar sufletele celor morți se întorc acasă, ca să le protojeze pe rudele dragi. Iar cei care mor în duminica de Paște sunt scutiți de Judecata Divină, iar sufletele lor ajung direct în Rai. De asemenea, copiii născuți de Paște sunt binecuvântați și norocoși.