De ce nu și-au vorbit Ilie Năstase și Ion Țiriac la meciul din finala cupei Davis din anul 1972. „Parcă nici nu se cunoșteau și au circulat multe zvonuri” – GALERIE FOTO
Ilie Năstase și Ion Țiriac sunt cei mai importanți jucători din tenisul masculin românesc. Au câștigat o mulțime de meciuri și turnee și au calificat de trei ori echipa noastră în finala Cupei Davis. Mihai Rusu, fost jurnalist la Europa Liberă, a acordat un interviu în playsport.ro în care a dezvăluit că cei doi s-au certat foarte tare înaintea partidei din anul 1972. A spus și care a fost motivul conflictului.
Ilie Năstase și Ion Țiriac, în conflict la finala cupei Davis din anul 1972?
Ilie Năstase și Ion Țiriac au fost jucătorii pe umerii cărora s-a ridicat tenisul masculin românesc. Au jucat împreună la multe turnee și au calificat echipa României de trei ori în finala Cupei Davis. În ultimul act nu au câștigat însă niciodată. Cele mai mari speranțe au fost înaintea partidei din anul 1972, când Bucureștiul a fost orașul care a găzduit marele duel. S-au spus multe lucruri despre acel duel, dar Mihai Rusu lansează o teorie nouă, într-un interviu exclusiv acordat playsport.ro. Echipa noastră nu a funcționat cum trebuie pentru că Ilie Năstase și Ion Țiriac nu-și vorbeau.
„Înaintea finalei Cupei Davis cu SUA de la București, din octombrie 1972, unde am fost arbitru de linie, nu și-au vorbit zile întregi. Nici pe teren n-au scos un cuvânt unul cu altul. Am stat la trei metri de ei. Parcă nici nu se cunoșteau.
Ce se întâmplase? Dinspre cercurile celor doi circula varianta că Țiriac cerea bani în numele lui Ilie! Chestiuni de genul: «Vin cu Năstase la turneu, dar cât îmi dați?». Prin urmare, a fost o ceartă generată de împărțirea acelor sume. Iar din acest conflict a ieșit câștigător un manager american, Bill Riordan, care va însemna mult în cariera lui Ilie”, a declarat fostul jurnalist de la Europa Liberă, în interviul din playsport.ro.
Mihai Rusu a fugit din țară în anul 1977 și s-a stabilit în Republica Federală Germania. Susține că are multe informații despre activitatea lui Ion Țiriac din această țară și este convins că fostul jucător de tenis a fost colaborator al securității comuniste. Așa a reușit să se „strecoare” și să-și facă un nume în străinătate.
„A devenit agentul lui Năstase, organiza celebrele circuite americane. Și-l avea în portofoliu inclusiv pe tânărul Jimmy Connors, cu care Ilie avea să lege o prietenie extraordinară, câștigând împreună și dublul la Wimbledon, 1973, și US Open, 1975”, a mai spus Mihai Rusu.
România, învinsă cu 3-2 de SUA în finala Cupei Davis din anul 1972
Finala Cupei Davis din anul 1972 s-a desfășurat în luna octombrie. Americanii au încercat o strategie și au vrut să mute meciul de la București, spunând că se tem de un atentat terorist, în condițiile în care cu șase săptămâni înainte avusese loc masacrul de la Munchen, unde 11 sportivi evrei fuseseră uciși de palestinieni.
Nicolae Ceaușescu era cunoscut drept un om de stat care sprijinea Palestina și cei din federație spuneau că nu vor să vină în România. Există informații că în această problemă s-ar fi implicat chiar președintele american Richard Nixon care ar fi vorbit la telefon cu șeful statului român. „Trimite-i încoace fără grijă”, i-ar fi spus Ceauşescu lui Nixon, iar meciul s-a jucat la București.
Cele trei finale SUA – România
19-21 septembrie 1969, Cleveland, Ohio, SUA – România 5-0
Arthur Ashe – Ilie Năstase 6-2, 15-13, 7-5
Stan Smith – Ion Ţiriac 6-8, 6-3, 5-7, 6-4, 6-4
Bob Lutz / Stan Smith – Ilie Năstase / Ion Ţiriac 8-6, 6-1, 11-9
Stan Smith – Ile Năstase 4-6, 4-6, 6-4, 6-1, 11-9
Artur Ashe – Ion Ţiriac 6-3, 8-6, 3-6, 4-0, abandon
8-11 octombrie 1971, Charlotte, SUA – România 3-2
Stan Smith – Ilie Năstase 7-5, 6-3, 6-1
Frank Froheling – Ion Ţiriac 3-6, 1-6, 6-1, 6-3, 8-6
Stan Smith / Erik van Dillen – Ilie Năstase / Ion Ţiriac 5-7, 4-6, 6-8
Stan Smith – Ion Ţiriac 8-6, 6-3, 6-0
Frank Froheling – Ilie Năstase 3-6, 1-6, 6-1, 4-6
13-15 octombrie 1972, Bucureşti, SUA – România 3-2
Ilie Năstase – Stan Smith 9-11, 2-6, 3-6
Ion Ţiriac – Tom Gorman 4-6, 2-6, 6-4, 6-3, 6-2
Ilie Năstase / Ion Ţiriac – Stan Smith / Erik van Dillen 2-6, 0-6, 3-6
Ion Ţiriac – Stan Smith 6-4, 2-6, 4-6, 6-2, 0-6
Ilie Năstase – Tom Gorman 6-1, 6-2, 5-7, 10-8
TOP 10 al miliardarilor din România în 2022, conform clasamentului Forbes:
1. Dragoș și Adrian Pavăl – 13 miliarde de lei
2. Ion Țiriac – 8,5 miliarde de lei
3. Daniel Dines – 8 miliarde de lei
4-5. Ion Stoica și Matei Zaharia – 7,5 miliarde de lei
6. Florin și Măriuca Talpeș – 4,7 miliarde de lei
7. Ștefan Vuza – 4,5 miliarde de lei
8. Anastasia Soare – 3,4 miliarde de lei
9. Anca Vlad – 2,8 miliarde de lei
10. Victor Căpitanu și Andrei Diaconescu – 2,5 miliarde de lei
Sursa Foto: Davis Cup.com