De ce nu s-au căsătorit Mihaela Rădulescu și Dan Bittman. Adevărul s-a aflat după mulți ani
De-a lungul anilor, Dan Bittman a lăsat să se înțeleagă că povestea de dragoste cea mai intensă de care nu l-a vindecat nici timpul a fost cu Mihaela Rădulescu. „Pasiune mare, scântei multe, o foarte frumoasă poveste de dragoste”, declara starul rock la acea vreme. Chiar dacă de atunci au trecut aproape 30 de ani, nu de mult artistul a glumit pe seama iubitului prezentatoarei, Felix Baumgartner, spunând: „Cum a putut să-l aleagă pe ăsta cu stratesfera lui, când eu am dus-o dincolo de nori?”. Și Mihaela i-a împărtășit sentimentele. Prietenii apropiați povesteau că ea l-a iubit pe artist mult și chiar ar fi făcut marele pas alături de acesta.
Motivul pentru care Dan Bittman și Mihaela Rădulescu nu s-au căsătorit
„Nu am cerut-o în căsătorie pe Mihaela Rădulescu, deși am vorbit de foarte multe ori despre cum ar fi fost. Era un loc în care mergeam noi cu plăcere și îmi spunea că o să-mi facă micul dejun și nu știu ce, dar nu știu de ce nu am putut să o cer în căsătorie niciodată pe Mihaela Rădulescu.
Mi se părea că este foarte frumoasă, dar și foarte alunecoasă. Îmi era frică să fiu cu așa o frumusețe pentru că s-ar fi putut să nu fie numai a mea. M-am gândit că de ce să pice năpasta pe mine? Mai bine să rămânem prieteni. Și am rămas. M-a sunat de fiecare dată când s-a căsătorit cu toți soții ei.
Singura dată când nu m-a sunat a fost cu Dani Oțil, sper să regrete și acum. Glumesc. Acum, când s-a Baumgartner eram undeva la Suceava și nu mi-a venit să cred. Noi am rămas într-o relație foarte, foarte bună și îmi pare bine că am reușit asta”, a rememorat artistul într-un interviu pentru ”40 de întrebări cu Denise Rifai”.
„Era o fire independentă, iar eu m-a prins de lucrul acesta”
Recent, în cadrul unui alt dialog cu un jurnalist, la Antena Stars, cântărețul a revenit pe acest subiect, fiind întrebat încă o dată, după despărțirea de mama copiilor săi, Liliana Ștefan, cu care a fost împreună timp de 30 de ani, de ce nu s-a căsătorit în anii ’90 cu Mihaela Rădulescu.
„Mihaela era o fire independentă, iar eu m-am prins de lucrul acesta. Acum și-a găsit un echilibru, e cu un tip de mulți ani. De la bun început, am zis că este o relație deschisă. Ne-am plăcut unul pe celălalt, dar nu am crezut că vom putea merge mai departe. E mai bine să spui de la început”, a declarat vedeta.