Monica Bârlădeanu ste o femeie frumoasă și dorită, dar destinul nu a lăsat-o să vadă ce înseamnă viața de familie până la 41 de ani. De ce nu s-a căsătorit până acum și ce crede despre familie a spus chiar aceasta.
Trei sezoane din serialul Vlad, în care joacă rolul Carlei, o pandemie mondială, dar cu echilibru și introspecție, Monica Bârlădeanu este găsită și astăzi singură, dar asumată și privind optimist către un viitor la baza căruia stă maturitatea pe care ți-o dă experiența de viață analizată cu atenție.
Întrebată dacă se raportează cu spiritul și maturitatea de acum la clișeul ”până la 40 de ani trebuia să ai deja familie”, actrița a spus: „Evident că ignor această presiune externă, nici n-o simt, dacă e să fiu sinceră. Consider că niciodată nu e prea târziu sau prea devreme pentru formarea unei familii, ci sunt, mai degrabă, alegeri potrivite sau mai puţin potrivite. Cred în familie și în căsătorie cu toată ființa mea”.
„Iubirea, dar nu doar în sensul romantic. Ci capacitatea celor doi de a iubi lipsit de egoism, de tendinţa de posesie sau de a-şi pune propriile nevoi mai presus de nevoile celuilalt. Amândoi, însă, trebuie să fie capabili de asta. Unilateral, relaţia se transformă într-o victimă gata mereu de sacrificiu şi într-un egoist care îi ia totul celuilalt fără să dea mare lucru în schimb.
Aşa eşuează multe relaţii. Dar cred că lucrul care transformă o relaţie într-o comuniune pe viaţă este traversarea unei crize majore în doi. În situaţii extreme, de criză, vezi exact cine e cel de lângă tine şi ştii pe loc dacă el e cel cu care ai putea trece prin orice în viaţă”, a spus Monica Bârlădeanu pentru OK!, fiind întrebată ce dă stabilitate unei relații în vremurile de astăzi.