De ce nu mai poate face copii Gabriela Cristea. Vedeta a recunoscut cu durere în suflet
Gabriela Cristea, mamă a două fetițe, și-a amintit de vremurile în care era însărcinată. Aceasta i-a dat chiar și câteva sfaturi actriței Cristinei Cioran, însărcinată în patru luni.
De ce nu mai poate face copii Gabriela Cristea
Gabriela Cristea și-a amintit de vremea în care era gravidă cu fiicele ei, dându-i câteva sfaturi și actriței Cristina Cioran.
„Mă înțeleg bine cu situația, dar sunt copleșită de tot ce urmează să se întâmple. Este incredibil. Am avut doar grețuri, eu oricum am rău de mișcare. Dacă nu mă așezam la orizontală o oră-două probabil vomitam. Stările astea au venit peste cele existente deja. Este o perioadă interesantă”, a spus Cristina Cioran.
Gabriela Cristea, la rându-i, a rememorat momentele în care era însărcinată, spunând și de ce nu se mai gândește la o a treia sarcină. Amintim că prezentatoarea de televiziune are două fetițe cu artistul Tavi Clonda, soțul ei.
„Știi cât de mare eram eu? Mă rostogoleam. Dupe ce îl faci pe primul, o să vrei să mai faci. Doar că eu sunt bătrână și nu mai vreau. La noi, prima oară ne-a zis că o să fie băiat. Până la următoarea ecografie am crezut că e băiat, Tavi se gândea deja la nume, cum o să joace fotbal. Apoi s-a văzut că e fetiță.
A, am început după să ne gândim invers. Eu aș mai face copii, crede-mă, dar nu mai pot. Fizic, mai pot, cred. Din celălalt punct de vedere fizic nu mai pot. Stai să vezi când or să te ia hormonii. O să plângi din orice”, a declarat și Gabriela Cristea.
Gabriela Cristea nu poartă verigheta de nuntă
Un alt detaliu dezvăluit de Gabriela Cristea a fost și că nu poartă verigheta de nuntă. Ea și soțul ei au ajuns la altar după o relație de șapte ani.
”N-am verighetă! Nu mi-am pus și știi de ce? Pentru că știu sigur că mi se umflă mâinile și mi-e greu apoi. Oricum sunt luată”, s spus Gabriela Cristea la emisiunea ”Fetele lui Tavi”.
De altfel, Gabriela Cristea și Tavi Clonda și-au ales verighete din aur cu diamante, puțin diferite, după preferințele fiecăruia, dar care au o însemnătate sentimentală foarte puternică.
„Să se potrivească cu stilul meu rock, un rock mai elegant. Eu trebuie să cânt și la chitară și trebuie să meargă. Este o verighetă 3D, e și aur alb, e și diamant…”, a spus și Tavi Clonda, soțul Gabrielei Cristea pentru Antena Stars.