De ce nu l-a grațiat Traian Băsescu pe Gică Popescu. Adevărul s-a aflat abia acum

de: Cristian Botez
16 06. 2021

Recent în lumea fotbalului românesc a avut loc un nou scandal, de fapt o umilire am putea să-i spunem. În spațiul online circulă două imagini care povestesc starea tristă a fotbalului românesc din meciul Austria-Macedonia de Nord. Într-una se află Gică Hagi și Gică Popescu, două legende ale fotbalului românesc așezate în tribune. De partea cealaltă sunt politicienii și președintele FA care stau în zona VIP. Momentul a generat un adevărat val de critici și revoltă la adresa celor aflați în loja VIP. Nu ar fi prima în cazul lui Gică Popescu. În 2014 era acuzat și trimis în închisoare într-un dosar de fraudă. Conform procurorilor de atunci, s-ar fi cauzat prejudicii statului român de 1,5 milioane de dolari, în timp ce mai multe cluburi de fotbal au raportat pierderi de 10 milioane de dolari.

Umilirea lui Gică Popescu în dosarul din 2014

Dosarul, în care a primit sentință cu executare Gică Popescu, a fost o umilire a marelui fotbalist român. A fost unul dintre cei mai buni fotbaliști români din ultimii 30 de ani. Viața  fostului internațional Gică Popescu a luat o turnură neașteptată, după trimiterea în închisoare. Decizia a declanșat dezbateri aprinse la nivel național.

Peste 20 de mii de persoane au semnat o petiție online prin care cereau grațierea lui Gică Popescu. Acesta primea o pedeapsă de trei ani de închisoare pentru implicarea sa, împreună cu alte personalități din fotbalul românesc. Semnatarii petiției își motivau solicitarea evocând cariera excepțională a lui Popescu ca fotbalist.

Gică Popescu a fost omul care, printre altele, a câștigat 115 calificări pentru echipa națională a României. Același Popescu a fost singurul căpitan român de echipă pentru faimosul club FC Barcelona. Mai mult, în urmă cu câțiva ani, înainte de 2014, fotbalistul a rambursat întreaga sumă de bani cu care a fost acuzat că a prejudiciat statul român.

Traian Băsescu i-a refuzat grațierea

Momentul trimiterii în închisoare a coincis cu candidatura sa la președenția FRF. Coincidență sau nu, Dosarul transferurilor” a zădărnicit ambițiile lui Gică Popescu de a administra fotbalul românesc. Hotărârea a fost emisă cu o zi înainte de alegerile pentru președenția Federației Române de Fotbal. Din păcate, în loc să ocupe cel mai râvnit scaun din Federație, Popescu a ocupat o celulă de închisoare până în luna noiembrie 2015.

Era deja încarcerat când petiția a ajuns pe masa președintelui de la acea vreme, Traian Băsescu. Numai că, din considerente știute doar de el, acesta refuza să-i semneze sentința de ieșire din închisoare lui Gică Popescu. Până recent nu s-au știut care sunt adevăratele motive din spatele acestui refuz categoric al președintelui Băsescu. Numai că, în intervenția de aseară de la Atena 3, la „Sinteza Zilei”, fostul politician Victor Ponta a dezvăluit motivele halucinante de refuz ale fostului său șef direct.

„Dumneavoastră vorbiți despre faptul că Gică Popescu sau Gică Hagi nu au avut loc în tribuna oficială, dar haideți să ne întoarcem. E dureros, dar dacă nu vrem să vorbim despre ce doare, nici nu se întâmplă nimic. Noi, România, pe Gică Popescu l-am băgat în pușcărie. E plină România de hoți, de corupți, de șpăgari, dar noi l-am băgat pe Gică Popescu. Și atunci când eu m-am dus la Traian Băsescu.

Noi doi, nu era nimeni în jur… și i-am spus: Domnule președinte, eu vă fac propunerea, că așa spune legea, pentru grațiere, având în vedere ce a făcut pentru această țară. Și a zis: Nu bă că sar ăștia pe noi. Știți care ăștia săreau pe el sau pe mine, sau pe dumneavoastră dacă îl apărați pe Gică Popescu? Ăștia care sunt acum în tribună. Ăștia erau ăia care săreau și a trebuit să stea în închisoare”, a explicat Victor Ponta la „Sinteza Zilei”.