Pe 6 ianuarie, de Bobotează, preoţii sfinţesc apele, iar cei care se stropesc sau se îmbăiază în apa sfinţită sunt feriţi de rele şi de boli. Totuşi, dacă stropirea cu agheasmă este permisă, nu este bine să te speli pe cap sau să speli rufe. Află de ce nu ai voie să speli astăzi!
Pe 6 ianuarie, preoţii sfinţesc apele, iar cu apa sfinţită oamenii îşi stropesc casele şi animalele. Restul de agheasmă pe care o primesc de la preot când vine cu Iordanul o păstrează în sticle, pentru leac. În satele şi oraşele de lângă apă există obiceiul că tinerii se întrec care să aducă primul la mal crucea aruncată de preot. Tradiţia populară spune că acela care se aruncă în apă, în această zi, va fi ferit de toate bolile.
O altă credinţă populară este aceea că, atunci când preotul bagă sau aruncă crucea în apă, dracii ies de unde s-au ascuns şi fug pe câmp, dar nu pot fi văzuţi de oameni, ci doar de lupi, care îi urmăresc şi îi sfâşie.
Nu este bine să lași haine la uscat în ziua Botezului Domnului, căci diavolii își caută scăpare, ascunzându-se sub ele. În popor se mai spune că două săptămâni după Bobotează nu se recomandă să speli în pârâuri rufele sau cămășile, căci diavolii abia așteaptă să se agațe de ele.
O credinţă populară zice că acele fete care cad pe gheaţă în ziua de Bobotează se vor mărita în acel an.
Agheasma luată de la preot în ziua de Bobotează ajută la curăţarea gospodăriei de diavoli, moroi, șerpi, purici, boli, dar și de influența oamenilor malefici, precum favorizarea unor recolte bogate.
Boboteaza este o tradiţie veche în sânul Bisericii, prăznuirea ei fiind consemnată începând cu din secolul al III-lea. Încă de la început era considerată alături de Paşte şi Crăciun, una dintre cele mai importante sărbători din lumea creştină. An de an, mii de litri de apă sunt sfinţiţi de preoţi pentru credincioşii care se îmbulzesc să ducă acasă o sticlă de agheasmă, pentru a-i feri de boli şi de rele tot anul ce vine.
De Bobotează nu se spală rufe şi se zice că nu e voie să te speli pe cap deoarece se murdăreşte apa sfinţită. Unii bătrâni spun că dacă te vei spăla pe cap în ziua de Bobotează, o să ai dureri de cap tot anul.