A face duș după ce te trezești din somn nu părea a reprezenta un subiect tabuu. Până recent, când în rândul specialiștilor a luat naștere o dezbatere ce a stârnit multe controverse. Află mai jos de ce nu este bine să faci duş dimineaţa, de fapt.
Dincolo de aspectul igienic al acestui obicei, dușul de dimineață este foarte revigorant, stimulând energia. La nivelul comunității științifice a luat naștere o dezbatere privind momentul potrivit al zilei pentru a te spăla. S-ar putea să sune surprinzător, însă ai citit bine. Iată ce spun cercetătorii despre dușul de dimineață!
Mulți dintre noi obișnuiesc să își facă duș dimineața, după ce se trezesc. Procedând astfel, ne curățăm de bacterii și transpirație, mai ales după orele de somn. Pielea rămâne curată după această rutină. Cercetătorii sunt de părere că tenul sensibil- și nu numai – se poate confrunta cu o acumulare mai mare de murdărie și acarieni, dacă facem duș dimineața.
Dușul la prima oră a zilei este recomandat, în mod deosebit cel rece, specialiștii susținând că acesta contribuie la reducerea stresului și a unei stări de spirit neplăcute. S-a demonstrat că dușul de dimineață stimulează și circulația sângelui. Potrivit celor mai recente concluzii la care au ajuns specialiștii, primele ore ale zilei nu sunt potrivit pentru a face duș.
Oamenii de știință susțin că, dacă avem probleme cu somnul, ar trebui să facem duș cald înainte de culcare. Ne vom odihni mai bine noaptea și, implicit, a doua zi vom fi mai alerți. Nu ne vom mai confrunța cu amețeala de după trezire.
Probabil puțini ar fi crezut că subiectul dușului de dimineață ar putea să devină controversat. Totuși, specialiștii au ajuns la concluzia că un astfel de obicei, în primele ore ale zilei, ar trebui evitat. Momentul cel mai potrivit pentru a face duș ar fi, de fapt, seara, potrivit unui articol publicat în „Best Life”.
Dușul de dimineață favorizează dezvoltarea acarienilor. Acarienii sunt insecte mici care trăiesc și se dezvoltă foarte bine în medii calde, umede și în praf. Aceștia se hrănesc cu celule moarte ale pielii. Din acest motiv, este important ca înainte de culcare să ne spălăm, arată specialiștii.
Pe măsură ce acarienii se înmulțesc, favorizează dezvoltarea de alergii. Persoanele sensibile, printre care se numără și cele care suferă de astm, pot fi profund afectate. În cazul celor cu ten sensibil, din nou, lipsa dușului de seară favorizează supraproducția de ulei, înfundarea porilor și dezvoltarea bacteriilor.