De ce nu e bine să stai pe scaunele sau canapelele de la hotel. Detaliul la care nu te-ai gândit până acum
Abia așteptăm să mergem în vacanță și să ne cazăm într-un hotel de vis. Mereu suntem atenți la acest aspect, pentru că adesea căutăm confort, o locație bună, un preț rezonabil și mai presus de toate, curățenie. Ne place să intrăm în cameră și să găsim ordine, dar, deși ni se pare că totul este în regulă, pot fi instalate bacterii, viruși, ciuperci și paraziți.
Hotelul, locul unde bacteriile se simt acasă
Hotelurile sunt locuri în care locuiesc și se deplasează multă lume, așa că, îngiena este cu adevărat importantă, dar știm cu toții că personalul care se ocupă de această sarcină nu are întotdeauna suficient timp pentru a lăsa totul așa cum este necesar, așa că unele elemente pot fi neglijate involuntar.
Scaunele sau canapele din hotel, nu ai fi zis, dar pot reprezenta un focar de infecții.O funcționară a unui hotel din New York, a declarat pentru revista Women’s Health că nu stă niciodată pe o canapea sau pe un scaun fără a lăsa mai întâi un prosop sau cearșaf.
Mulți clienți stau goi pe ele și da, unii lasă pete. Și de cele mai multe ori, petele sunt pur și simplu spălate soluții de curățare obișnuite până când nu mai sunt vizibile, dar bacteria nu este scoasă din țesătură.
Ce insecte trăiesc în țesătura canapelelor?
Mobilierul tapițat poate fi și cauza unei alte probleme precum ploșnițele, care se răspândesc foarte ușor. Nu este necesar să devii un fan al curățeniei de acum înainte, dar trebuie să iei niște măsuri.
Este indicat să porți șlapi la baie, să nu dormi gol, să nu mergi desculț, dacă există covor. Trebuie să ții cont de lucrurile de bază, indiferent câte stele are respectivul hotel.
Citește și: Ce fac angajatele de la hoteluri ca baia să fie mereu parfumată şi curată. Trucul e la îndemâna oricui