Un obicei tot mai des întâlnit în casele românilor a fost subiectul unui semnal de alarmă tras de experți în sănătate. Află, din rândurile de mai jos, de ce nu este bine să depozitezi mâncarea în cutii de plastic.
Cutiile de plastic sunt printre cele mai folosite obiecte din bucătărie, utilizate mai ales pentru depozitarea alimentelor. În ciuda faptului că au devenit aproape nelipsite din casele oamenilor, experții de la Organizația Consumatorilor și Utilizatorilor (OCU) avertizează asupra riscului mare pe care îl pot prezenta pentru sănătate.
Aceștia au tras un semnal de alarmă, susținând că uneori acestea pot transfera substanțe chimice în alimente, mai ales când le încălzim în cuptorul cu microunde.
De evitat sunt nu doar recipientele de plastic, dar și cele care sunt amestecate cu bambus, ambele au în compoziție substanțe toxice, precum formaldehida și melamina.
După ce a efectuat un sondaj pe 1.048 de persoane cu vârste cuprinse între 18 și 74 de ani, OCU a ajuns la concluzia că jumătate dintre consumatori folosesc greșit ambalajele alimentare. 47% dintre respondenți știu că unele containere pot elibera substanțe chimice.
Te-ar putea interesa și: De ce să depozitezi piersicile într-o pungă de hârtie, alături de banane. Trucul secret pentru fructele tale
Între timp, 15% au recunoscut că știu că există posibilitatea ca recipientele să transfere substanțe chimice în alimente, la temperaturi ridicate. 27% dintre persoanele care au participat la sondaj nu înțeleg simbolul care indică utilizarea în siguranță în cuptorul cu microunde.
Pentru a preveni o eventuală contaminare, OCU oferă o serie de recomandări foarte utile pentru oameni. În primul rând, trebuie să evităm să folosim recipiente vechi și uzate. Ca și restul ustensilelor de bucătărie, trebuie să reînnoim și aceste cutii din când în când.
Recomandate sunt recipientele din sticlă, ceramică sau oțel inoxidabil. Sfatul specialiștilor este să evităm încălzirea alimentelor în cuprotul cu microunde în aceste vase.
Te-ar putea interesa și: Tipurile de plastic care sunt interzise pentru mâncarea și băutura ta. Detaliul pe care să-l observi pe fundul recipientelor