De ce ne temem, de fapt, de moarte. Savanții au făcut o descoperire neașteptată

De ce se tem oamenii de moarte? Cercetătorii au făcut o descoperire neașteptată despre ultimul moment pe pământ al unei persoane.

De ce ne temem de moarte?

Termenul de moarte vine din latină: mors/mortem și înseamnă „oprire a tuturor funcțiilor vitale și încetare a vieții”. Moartea este sfârșitul activității creierului, conform medicinei, dar cu toate astea unele studii arată că partea din zona hipocampusului a creierului trăiește mai mult timp după ce un pacient intră în moarte clinică. Pe plan fiziologic, moartea este interpretată diferit. Singura constantă știută de omenire încă este o intrigă pentru cei mai mulți. Singura diferență constă în timpul și modul în care vom muri, în rest indiferent de statutul social sau norocul fiecăruia toți ne ducem la cele sfinte. Tanatofobia, frica de moarte, este subiect de studiu pentru savanții din lumea întreagă.

Aceasta temere este clasificată în categorii precum: frica de a nu mai exista, frica de necunoscut, frica de suferință, frica de a pierde pe cei dragi și frica de repercusiunile propriei morți pentru supraviețuitori. Necunoscutul este motivul primordial pe care l-au găsit cei mai mulți oameni care s-au pus în postura ultimului scenariu de pe acest Pământ. Cu toate astea, liniștea sufletească vine spre cei care cred în ceva, fie că este vorba despre Rai/Iad sau despre viața de apoi ori un abis. Concluzia celor mai simpli oameni, dincolo de cercetările specialiștilor, este că armonia indiferent de moment este creată de cel care deține panica, cel care este la cârma a tuturor lucrurilor bune și rele.

Conceptul de moarte, cheia spre înțelegerea umană a fenomenului

Conceptul de moarte este un element important în înțelegerea umană a acestui fenomen natural și firesc. Una din abordările științifice ale conceptului este moartea cerebrală , deși chiar această categorie este văzută de unii cercetători ca fiind problematică.

„Până la sfârșitul anilor 1990, legătura dintre moartea cerebrală și moartea ființei umane a fost din ce în ce mai contestată de către oamenii de știință, pe baza de dovezi cu privire la gama de funcționare biologică afișată pacienților diagnosticați corect ca având această condiție, care au fost menținuți pe ventilație mecanică pentru perioade considerabile de timp. Acești pacienți și-au menținut capacitatea de a susține circulația și respirația, temperatura de control, excreta deșeuri, vindecă răni, luptă cu infecțiile și, cel mai dramatic, pot naște (în cazul gravidelor cu „moarte cerebrala”)
Dr. Franklin Miller, membru senior al facultății de la Departamentul de Bioetică, National Institutes of Health

Termenul de moarte cerebrală înseamnă două lucruri total diferite

1) moartea unui organ
2) moartea unei persoane vii din cauza unei disfuncţii a creierului său

Josef Seifert, discipol al filosofului Dietrich von Hildebrand, a fost profesor și director al școlii doctorale de filosofie de la Universitatea din Dallas, co-fondator și director al Academiei Internaționale de Filosofie din Irving, Texas, rector al Academiei Internaționale de Filosofie din Liechtenstein și rector al aceleiași instituții în cadrul Universității Catolice Pontificale din Chile. Acesta nu a susținut termenul de moarte cerebrală pentru că este un termen mult prea ambiguu, putând să însemne:

-moartea trunchiului cerebral al creierului
-moartea părții superioare a creierului
-moartea întregului creier

• Reacțiile pacienților morți
  „Reacţiile violente ale aşa-numiţilor „pacienţi morţi” atunci când organele lor sunt extrase se aseamănă cu reacţia violentă a embrionilor când sunt avortaţi, după cum a documentat filmul „The silent scream” („Strigătul mut”). Acest fapt dovedeşte că este cel puţin probabil ca acele persoane în stare de „moarte cerebrală” să fie, încă, simțitoare, iar aceste reacţii nu sunt efectul „Lazăr” (şi, apropo, Lazăr trăia) într-un corp”
  Josef Seifert (Sursa: culturavieții.ro)