De ce medicii de familie riscă să plătească vaccinurile COVID-19 din propriul buzunar

de: Ștefan R. Apostol
11 07. 2022

De ce medicii de familie riscă să plătească vaccinurile COVID-19 din propriul buzunar? În urma unor decizii guvernamentale, vaccinarea covid a trecut în sarcina medicilor de familie. Medicii de familie semnau, ulterior, contractele cu Casa de Sănătate, și primeau dozele de vaccinuri pentru imunizare. Conform unor surse, în acest moment se pune problema plății vaccinurilor. Unii analiști spun că, în cele din urmă, sarcina ar pica tot în cârca medicilor de familie. Motivul ar fi un ordin în curs de elaborare în cadrul Ministerului Sănătății în care s-ar  specifica de ce medicii de familie riscă să plătească vaccinurile COVID-19 din propriul buzunar.

Medicii de familie și vaccinurile covid

De la data de 1 iulie a.c., printr-o decizie a Ministerului Sănătății, sarcina vaccinării populației anti-covid a trecut la medicii de familie. Casa de Sănătate semna deja contractele cu o parte dintre medici. Ulterior aceștia au așteptat livrarea acestor vaccinuri. În tot acest timp, reprezentanții Federației Naționale a Patronatelor Medicilor de Familie trăgeau un semnal de alarmă în această privință. Recent, Raluca Zoițanu, președina FNPMF, declara în exclusivitate pentru Impact, că Ministerul nu publicase nici măcar o hartă a cabinetelor medicilor de familie care se vor ocupa de vaccinare.

„Noi am cerut mai demult Ministerului Sănătății publicarea unei hărți a cabinetelor. A medicilor de familie care vor face aceste vacinări de la 1 iulie. Iar pe aceeași hartă să apară numărul dozelor de vaccin aflate la dispoziția fiecărui medic. Fiindcă altfel, persoana interesată să se vaccineze trebuie să dea o groază de telefoane, ca să afle toate detaliile legate de acest lucru.

Chestiunile astea nu sunt încă rezolvate. La ora actuală poți afla de pe site-ul ministerului sau al Direcțiilor de Sănătate Publică doar lista medicilor de familie ce au decis să vaccineze. Atât și nimic mai mult!”, a declarat Raluca Zoițanu pentru impact.ro.

Ministerul Sănătății lucrează la un nou ordin. De ce medicii de familie riscă să plătească vaccinurile COVID-19 din propriul buzunar

Conform unor surse din cadrul Ministerului Sănătății, Alexandru Rafila lucrează la un ordin de ministru prin care medicii de familie riscă să plătească vaccinurile COVID-19 din propriul buzunar. Aceleași surse spun că una din condiții ar fi doar dacă pierderile ajung la 50% din numărul total de doze.

Aceleași informații spun că medicii de familie ar fi aflat de această intenție. Deja au început să se răzgândească, în a mai face parte din acest proiect. Un astfel de document a fost emis deja, la data de 1 aprilie a.c., stipulându-se ca medicii de familie să plătească din buzunar doar dacă un sfert dintre doze rămân nefolosite sau expiră. Ministrul Rafila promitea FNPMF că va căuta o soluție în acest caz, tot în aprilie. Dar, noul ordin ar pune o mai mare presiune pe medicii de familie, spun aceleași surse.

Prevederile din Ordinul Ministerului Sănătății emis în aprilie:

„Art. 28 Pentru implementarea programelor naţionale de sănătate finanţate din bugetul Ministerului Sănătăţii sunt admise pierderi sau scăderi cantitative de medicamente, vaccinuri, reactivi şi altele asemenea în limitele maxime de perisabilitate după cum urmează:

a) 5% în cazul vaccinurilor monodoză;
b) 10% în cazul vaccinurilor liofilizate sau lichide care conţin 2 – 6 doze;
c) 50% în cazul vaccinurilor liofilizate care conţin 10 – 20 doze;
d) 5% în alte cazuri decât cele prevăzute la lit. a) – c);
e)25% în cazul vaccinurilor lichide care conţin 10 – 20 doze.
f)25% în cazul vaccinurilor împotriva COVID-19, conform alin. (1) al art. 8 din OUG nr. 3/2021 privind unele măsuri pentru recrutarea şi plata personalului implicat în procesul de vaccinare împotriva COVID-19 şi stabilirea unor măsuri în domeniul sănătăţii, cu modificările și completările ulterioare.”