De ce Iulia Vântur nu s-a căsătorit până acum. Dezvăluiri fără perdea despre viața amoroasă a celebrei cântărețe. Deși ar fi primit inelul mult așteptat, românca nu are niciun plan de căsătorie, momentan. Mai mult decât atât, fosta prezentatoare de televiziune nu simte deloc nevoia să-și justifice acțiunile în fața celorlalți. Iată ce decizie a luat artista!
Dezvăluiri despre viața amoroasă a Iuliei Vântur. Fosta prezentatoare de televiziune a vorbit deschis despre decizia de a se căsători cu actorul Salman Khan, cu care este implicată de mult timp într-o relație. Cunoscută pentru discreția pe care a păstrat-o în legătură cu aspectele private ale vieții sale, cântăreața pune acum lucrurile într-o nouă perspectivă.
Presa indiană a scris în anul 2019 că Iulia Vântur ar fi primit de la Salman Khan, chiar de ziua ei, un inel cu diamant care ar fi reprezentat elementul de legătură dintre cei doi. Inițial, s-a zvonit că nunta ar fi trebuit să aibă loc în urmă cu aproximativ doi ani de zile. Ulterior, au circulat zvonuri potrivit cărora celebritățile s-au despărțit.
Iulia Vântur a infirmat, apoi, toate zvonurile legate de despărțirea de actorul indian. Fosta prezentatoare a revenit acum cu noi detalii despre planurile de căsătorie și viața de familie pe care vrea să o aibă. Una peste alta, Iulia Vântur nu simte deloc nevoia de a se explica în fața altor persoane.
Cântăreața a explicat și motivul pentru care a decis să nu se căsătorească, momentan. Deși a fost educată după principiile societății românești, Iulia Vântur a decis să aleagă să facă acest pas important exact atunci când va simți că este momentul.
„Da, am fost crescută, educată după aceleași norme ale societății. Știam că trebuie să mă mărit până la 30 de ani, apoi să fac un copil etc. Cred că mereu am ales altceva, exact ce am simțit, nu ce mi-au spus cei din jur. E acel adevăr interior, pe care îl poți auzi chiar dacă e gălăgie în jur.
M-am învinovățit, m-am îndoit. M-am simțit câteodată rușinată, umilită de reacțiile oamenilor din jur, de propriile gânduri. Tocmai pentru că nu am luat aceeași cale cu cei din jurul meu, calea „normalității!.
Până când, într-o zi, mi-am spus: STOP. Fiecare alegere a mea a fost făcută cu și din sufletul meu, așa cum am simțit că este drumul meu pe care să mă regăsesc și pe care să pot fi autentică și sinceră, așa, fără regrete, doar cu recunoștință”, a declarat Iulia Vântur, într-o intervenție pentru Viva.ro.
În altă ordine de idei, amintim că actorul indian Salman Khan a transmis pentru presa indiană că și-ar dori ca nunta cu Iulia Vântur să aibă loc pe data de 18 noiembrie. Nu se știe, concret, în ce an ar fi organizat grandiosul eveniment. Cert este că starul dorește să se căsătorească în aceeași zi în care s-a căsătorit mama și sora lui.
„Da, pe 18 noiembrie, pe 18 noiembrie va avea loc nunta. Nu știu exact dacă anul acesta sau în ce an, dar cu siguranță va avea loc în jurul datei de 18 noiembrie”, a declarat Salman Khan, în anul 2019.