26 ian. 2019 | 11:45

De ce întârzie avioanele: testul în aparență stupid care îți poate salva viața

Știri generale
De ce întârzie avioanele: testul în aparență stupid care îți poate salva viața

Avioanele întârzie mai mereu. Uneori sunt motive serioase – defecțiuni tehnice sau vremea, dar mai sunt și motivele ciudate. Cel mai „răsărit” dintre ele are legătură cu cafeaua. Și are o importanță mai mare decât pare.

În industria aeronautică comercială, chiar și cele mai mici întârzieri contează. Acestea pot afecta sute, dacă nu chiar mii de pasageri în fiecare zi, iar asta înseamnă timp și bani pierduți pentru companiile aeriene.

Dacă ai așteptat vreodată după un zbor care întârzia, probabil ți-au trecut prin minte o mulțime de scenarii. Dar unul sigur nu ți-a trecut: întârzierea din cauza aparatului de cafea.

Se pare că aparatele de cafea din avioane sunt altfel decât cele pe care le vezi în bucătărie. Un singur aparat costă între 7.000 și 20.0000 de dolari. Sunt electrice, evident, și dacă un singur aparat nu funcționează, echipajul din aeroport trebuie să se asigure că nu există nicio problemă cu circuitele, care altfel ar putea cauza un incediu.

Autoritatea de reglementare în domeniul aviației din Statele Unite ale Americii cere producătorilor de cafea ca produsele lor să aibă diferite funcții de siguranță. Pe listă se regăsesc înterupătoare de circuit și izolarea cablurilor pentru evitarea unor incendii la bord.

Totodată, există cerința să aibă un sistem pentru a preveni vărsarea lichidului în timpul turbulențelor. Așadar, atunci când un aparat de cafea nu funcționează corect echipajul, trebuie să inspecteze în detaliu pentru a se asigura că nu există niciun risc.

Pentru tine, acest timp înseamnă o întârziere mai mică sau mai mare.

Aparate de cafea folosite în avioane

Există două tipuri de aparate de făcut cafea pentru avioane. Unul necesită apă turnată manual dintr-o sticlă. Altul se alimentează singur cu apă dintr-un rezervor din avion. Majoritatea avioanelor au a doua variantă de aparat. Compania trebuie să se asigure că apa din rezervor este curată și pentru asta se folosesc tot felul de chimicale.

Aceste chimicale, alături de sărurile din apă, se pot depune în interiorul aparatului. Asta poate provoca defectarea acestuia.

De obicei, se încearcă anticiparea problemelor, deoarece, dacă se întâmplă ceva în timpul zborului, este mai greu de rezolvat.

Parteneri
O mamă rămasă văduvă și-a crescut singură cei trei copii mici. Peste ani a fost abandonată de cei cărora le-a dat viață. Nici măcar atunci când s-a îmbolnăvit nu a fost vizitată. Drama prin care a trecut
Redactia.ro
Adevărata față a vedetelor. Cum se comportă în realitate, când se închid camerele de filmat: „Bețiv mare (...) poate cel mai dubios dintre toți”
Click.ro
China este pregătită de război. De ce SUA nu mai pot ține pasul cu ritmul de expansiune al armatei chineze (Foreign Affairs)
Digi24
Boala SECRETĂ de care suferă Anca Țurcașiu. Află cum i-a schimbat viața diagnosticul primit!
Vocea.biz
Prima apariție publică a lui Michael Schumacher, după accidentul din 2013. Fostul campion a participat la nunta fiicei sale
Unica.ro
Andreea Esca e foc și pară. Reacție după ce Alexia a termina relația
EVZ.ro
Alexia Eram și Mario Fresh s-au despărțit. De ce ar fi ajuns la separare. Au aniversat opt ani de relație în urmă cu două luni
Spynews
România a pierdut cea mai mare actriță. A fost uitată de cei dragi: Un munte de talent! Dumnezeu să o odihnească în pace!
Capital.ro
Adrian Enache și Sorin Ovidiu Vântu, cei mai fericiți cuscri și bunici! Nepoțica lor a împlinit un an! “I-am făcut ziua, i-am rupt turta”. Cum se descurcă SOV cu cea mică
Avantaje
AVERTISMENT de RĂZBOI al RUSIEI! CONFRUNTAREA cu OCCIDENTUL, fără PRECEDENT! Se anunță CATASTROFA
Mediaflux
Cum i-a spus Karmen Simionescu fiicei sale că va divorța de Bogdan Căplescu. Artista nu i-a ascuns nimic fetiței sale: ”Știe prin ce am trecut”
Spynews.ro
De ce nu existau țărani grași acum 100 de ani. Dieta zilnică a strămoșilor noștri o să te surprindă
Realitatea.net
Andi Constantin, fostul concurent Burlacul, iubește din nou! Cine e și cum arată femeia superbă care l-a cucerit
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro