La finalul serii de ieri, Leo Messi și coechipierii săi au ridicat trofeul cel mai râvnit din fotbalul mondial. Argentina a câștigat titlul de Campioană Mondială în Qatar. A fost o seară de vis pentru Argentina. Dar, a existat un moment care a adus și numeroase critici. Este vorba de momentul în care emirul Qatarului i-a pus lui Messi o mantie înainte de primirea trofeului.
Aseară a fost una magică pentru Argentina lui Leo Messi. După un meci care s-a terminat după loviturile de departajare, Messi a fost cel care a ridicat cupa de-asupra capului. Momentul a fost văzut de milioane de oameni, dar a atras și numeroase critici în spațiul public. Înainte de a ridica trofeul Cupei Mondiale, Emirul Qatarului i-a dat lui Messi să poarte o haină numită bisht, confecționată din păr de cămilă și lână de capră și purtată de regalitate.
În momentul încoronării, tricoul alb-albastru al lui Lionel Messi a fost acoperit de haina pe care Emirul Qatarului, Tamim Bin Hamad Al Thani, l-a pus să o poarte chiar înainte de a i se înmâna trofeul. Bisht-ul este o haină din păr de cămilă și lână de capră purtată în lumea arabă la ocazii speciale. Este un veșmânt purtat de membrii familiei regale sau de liderii religioși. Momentul în care Messi a ridicat trofeul a fost văzut ca fiind cireașa de pe tort pentru Qatar.
Faptul că cel mai mare fotbalist al acestei generații și cel care va rămâne în istorie ca fiind cel mai mare jucător de fotbal din toate timpurile a purtat o robă care ascundea parțial tricoul argentinian ar putea fi numit un fel de lovitură de stat. Președintele Fifa, Gianni Infantino, a fost și el alături de emir în timp ce bisht-ul a fost pus peste tricoul purtat de Messi.
Așa cum spuneam, veșmântul este folosit doar la ocazii speciale și doar în lumea musulmană. Decizia emirului de a-i pune bisht-ul pe umeri, înainte de a i se înmâna trofeul, a explicat Mustafa Baig, profesor de studii islamice la Universitatea din Exeter, „Practic, l-au onorat punându-i-o pe umeri”. Același profesor a continuat cu explicațiile, adăugând că „Este ca un semn de onoare și un fel de primire și acceptare culturală”. Prezentatorul BBC Gary Lineker a considerat că decizia a stricat ceea ce ar fi trebuit să fie un „moment magic”.
„Nu am avut timp să mă gândesc la asta! Acesta este un moment magic. Într-un fel, mi se pare păcat că l-au acoperit pe Messi în tricoul Argentinei.”, a mai spus fostul atacant englez.
Poate că a fost o priveliște bizară, scriu cei de la Talksport, pentru cei care nu sunt familiarizați cu acest obicei. Cu toate acestea, la scurt timp după ce a ridicat trofeul și a fost făcută fotografia echipei, Messi a fost văzut fără bisht. Liderul argentinienilor a purtat un tricou cu trei stele pe el.
Conform presei argentiniene, cele trei stele semnificau titlurile din 1978, 1986 și 2022. Învingerea Franței cu 4-2 la penalty-uri, după ce meciul s-a încheiat cu 3-3 după prelungiri, a ridicat statutul lui Messi. Este primul și ultimul trofeu al Cupei Mondiale pentru jucătorul de 35 de ani.