Cu toate că mulți sunt convinși că ar avea șanse mari să se întoarcă în România cu trofeul competiției sau măcar să obțină un loc bun pentru țara noastră, Delia și Andra nu participă la Eurovision. Jurnaliștii redacției Impact – Playetch Știri au stat de vorbă cu nume importante din industrie. Ce spune un cunoscut impresar despre decizia celor două.
În România, în ultimii ani, s-a putut observa cum numele mari din industria muzicală au început să dispară de pe lista celor care doresc să ne reprezinte la celebrul concurs.
Cele două absente, de multă vreme, sunt Andra și Delia, doua artiste despre care atât publicul cât și specialiștii din domeniu sunt convinși că ar avea șanse mari să cucerească trofeul.
Jurnaliștii redacției Impact – Playtech Știri au stat de vorbă cu Săndel Bălan, fostul impresar al trupei Andre. Acesta susține că Andra și Delia sunt variante foarte bune, însă participarea lor nu ar fi, spune el, o garanție a câștigului.
„Andra și Delia, da, sunt două variante foarte bune, aș merge pe mâna lor. Toate au șanse maxime, n-aș putea să le departajez, am fost cu ele în multe evenimente, îl vezi pe artist în spectacole, acolo unde lumea îl aplaudă, nu la filmări. Am avut și cu Andra câteva evenimente.
La cum evoluează lucrurile, însă, pe show, e un concurs de compoziție, nu e un concurs de interpretare, Eurovision e un concurs de creație. Poate să vină cineva cu o piesă mai comercială și să aibă șanse foarte mari și lumea să înlemnească lângă ei.
Multe piese au avut succes, mi-a plăcut Loren, avea și un refren comercial. Una dintre condiții este și cât se merge pe pilonul modern, pe orchestrație. Și eu am scris piese pentru Eurovision, mi-am încercat și eu norocul, am avut piese în preselecții”, a declarat Săndel Bălan, în exclusivitate pentru Impact.ro.
Citește și: Delia, ipostază fierbinte în vacanţa exotică. Nu ai mai văzut-o de mult timp aşa pe artistă. FOTO
Victor Yila, în schimb, crede că Delia nu mai participă la Eurovision pentru că timpul nu îi permite, având plină agenda cu spectacole plătite cu sume la care alți artiști nici nu visează.
„Se zvonește că Delia ia și 25.000 de euro la un concert, e valoroasă, nu e artistă făcută la eprubetă, ca altele. Dar cred că trebuie să o plătim noi ca să ne reprezinte, nu cred că ar merge neplătită, căci ar pierde contractele bănoase, cu pregătirile și cu repetițiile pentru Eurovision. Delia ar face show, da, la Eurovision”, ne-a declarat artistul, în exclusivitate pentru Impact.ro.
Peste doar o lună, românii vor afla cine va fi artistul care ne va reprezenta țara la Eurovision 2023 – compeție ce se va desfășura, în acest an, în Marea Britanie, în perioada 9-13 mai.