S-a aflat de ce au fost dați afară Prințul Harry și Meghan Markle din casa dăruită de Regina Elisabeta a II-a. Charles nu a mai suportat, însă soția lui ar fi adevărata cauză pentru care cei doi au rămas fără reședința respectivă.
Evacuarea Prințului Harry și a soției lui, Meghan Markle, din Frogmore Cottage se datorează unei insulte pe care aceștia i-ar fi adus-o Camillei, actuala regină consoartă. Ce l-a deranjat pe regele Charles, de fapt.
Prințul Harry și Meghan Markle au fost dați afară din Frogmore Cottage, iar totul pare să se rezume la o insultă din două cuvinte adresată reginei consort Camilla.
Regele Charles își dă afară pe fiul și nora sa din casa care le-a fost dăruită de răposata regină Elisabeta a II-a, după ce monarhul consideră că Harry „a depășit măsura”.
De asemenea, ducele și ducesa de Sussex au confirmat că li s-a „cerut să părăsească” locuința lor din Marea Britanie, într-o acțiune care, se pare, i-a lăsat „muți”.
Se spune că alți doi membri ai familiei regale au fost și ei stupefiați, mai ales că reședința Frogmore ar fi fost oferită prințului Andrew, care este în dizgrație.
Sursele de pe lângă familia regală au spus că regele a fost indignat de o serie de acuzații ale lui Harry din controversatul său memoriu, în special de atacurile la adresa soției sale, Camila.
Există peste 60 de mențiuni despre Camilla în Spare, în care ducele de Sussex nu-și ascunde antipatia față de „Cealaltă femeie”.
Dar comentariile sale deosebit de crude sunt cele care fac referire la faptul că ea a devenit „mama sa vitregă rea”. Mai spre începutul cărții, prințul Harry povestește cum a fost viața după ce mama sa, Prințesa Diana, a decedat și cum tatăl său, Regele Charles, a reușit fără mari probleme să treacă peste situație.
Astfel, Harry spune că a simțit prezența „celeilalte femei” și că și fratele lui, prințul William, a avut mult timp suspiciuni în ceea ce o privește, fapt care l-au derutat și l-au chinuit.
După ce a folosit fraza de patru ori în jumătate de pagină, Harry dezvăluie în cele din urmă că „Cealaltă Femeie” este de fapt regina consort Camilla.
„Defuncta regină a încercat din greu să îl țină pe Harry la bord. Frogmore Cottage făcea parte din acest pachet. La fel de îngăduitoare a fost și cu Andrew. Charles, în efortul său de a imprima autoritate asupra domniei sale, a anulat aceste eforturi, iar prin amestecarea problemelor separate ale lui Harry și Andrew prin prisma cabanei Frogmore Cottage se pare că regelui nostru îi pasă mai mult de fratele său căzut în dizgrație, decât de fiul său conflictual și de nora sa străină.
Curtea opiniei publice poate fi în prezent de partea regelui, dar la nivel internațional această mișcare diminuează monarhia noastră cu doar câteva săptămâni înainte de a se lansa invitațiile pentru cea mai mare ceremonie de stat a Marii Britanii din 2023, încoronarea.
Un eveniment la care acum puteți aștepta cu nerăbdare să îl vedeți pe Prințul Andrew, dar probabil nu și pe soții Sussex”, consideră expertul regal și istoricul Dr. Tessa Dunlop.