Facebook, în centrul unui scandal de proporții. Dezvăluirile șocante care au făcut înconjurul lumii

de: Ștefan R. Apostol
04 10. 2021
Facebook whatsapp Instagram picate nu functioneaza

În această după-masă toți utilizatorii de Facebook nu au mai putut folosi platforma de socializare. Și la ora la care scriem acest material rețeaua de socializare nu funcționa. Imediat au apărut și speculațiile. Una dintre ele a adus în discuție scadalul generat de Frances Haugen. Numele fostului manager de produs în cadrul companiei a apărut recent în presă.

UPDATE: Anunțul oficial, după ce au picat Facebook, Instagram, WhatsApp și Messenger

Către comunitatea imensă de oameni și afaceri din fiecare colț al lumii care depind de noine cerem scuze”, acesta a fost mesajul cât se poate de simplu, abstract și universal postat pe contul oficial de Twitter al Facebook. Imediat după, a venit și confirmarea că serviciile revin online.

Mark Zuckerberg nu s-a coborât însă pe Twitter pentru a-și cere scuze, ci a apelat la o postare pe Facebook la fel de sumară, fără vreun detaliu tehnic sau o explicație vagă. ”Facebook, Instagram, WhatsApp și Messenger revin online acum. Scuze pentru întreruperea de azi — Știu cât de mult depindeți de serviciile noastre pentru a rămâne conectați cu oamenii la care țineți”, este mesajul șefului Facebook de acum câteva ore. Postarea avea 500.000 comentarii la momentul redactării acestui material și 363.000 de distribuiri. Cele mai multe dintre sunt manifestări de ironie și sarcasm, surprinzător de puțină ură.

Citește șiCât a picat Facebook, averea lui Mark Zuckerberg s-a dus în cap: acum, este după Bill Gates

Citește si: Facebook, Instagram, WhatsApp și Messenger au căzut pentru 6 ore: ”Ne cerem scuze”

Frances Haugen și scandalul din jurul Facebook

Misteriosul „deepthroat” în cazul noilor dezvăluiri legate de Facebook, care zguduie gigantul rețelelor sociale, a ieșit la iveală zilele acestea. Numele ei este Frances Haugen, și a lucrat timp de doi ani ca inginer IT în cadrul companiei și era sătulă de nedreptățile pe care le-a văzut desfășurându-se în fața ochilor.

Așa că a adunat zeci de documente, le-a transmis publicației  Wall Street Journal și, în cele din urmă, și-a „pus fața” într-un interviu la emisiunea „60 de minute” difuzată pe CBS News. Acolo a aruncat bomba:

„Facebook a arătat întotdeauna că preferă profitul decât siguranța utilizatorilor. Au crezut că, dacă ar schimba algoritmii pentru a face sistemul mai sigur, oamenii ar petrece mai puțin timp pe rețelele de socializare, vor face clic mai puțin pe anunțuri, iar Facebook ar câștiga mai puțini bani.”, a spus Haugen în interviu.

Potrivit fostului angajat, rețeaua socială adoptase sisteme de securitate pentru a controla dezinformarea înainte de alegerile prezidențiale din 2020. Ulterior le slăbise în mod deliberat acordând prioritate „creșterii mai degrabă decât securității”. Conform fostei angajate Facebook, abandonarea acestor sisteme de securitate ar fi, de asemenea, coresponsabilă pentru atacul asupra Congresului din 6 ianuarie trecut.

Presa a speculat că totul a început când John Tye, fondatorul organizației nonprofit „Whistelbower Aid”, a fost contactat de o femeie care a susținut că a lucrat pentru Facebook. Tye și echipa sa au înțeles imediat că respectivul angajat avea acces la sute de pagini de documente interne și până acum „secrete”. John Tye a decis să o reprezinte și a sfătuit-o să folosească un pseudonim: „Sean”.

O persoană curajoasă. Ea și-a asumat un risc personal și s-a aliniat la o companie de miliarde de dolari. ”, o descrie avocatul în New York Times. Haugen urmează să depună mărturie în fața unui subcomitet al Senatului marți.

Platforma a picat luni. La fel s-a întâmplat și cu Instagram și WhatsApp

Nefuncționalitatea Facebook din această după-masă se pare că ar avea legătură cu aceste dezvăluiri făcute de Frances Haugen. Facebook, Instagram și WhatsApp au suferit întreruperi luni, conform declarațiilor publice ale celor trei servicii Facebook. Motivul întreruperii nu a fost imediat clar. Un purtător de cuvânt al companiei a răspuns, dând vina pe anumite defecțiuni ale serverelor.

„Suntem conștienți că unele persoane au probleme cu accesarea aplicațiilor și produselor noastre. Lucrăm pentru ca lucrurile să revină la normal cât mai repede posibil și ne cerem scuze pentru orice inconvenient.”, a anunțat Facebook pe Twitter.

Site-ul de urmărire a întreruperii Down Detector a înregistrat zeci de mii de rapoarte pentru fiecare dintre servicii. Site-ul Facebook nu se încarcă deloc, nici la această oră. Instagram și WhatsApp erau accesibile, dar nu puteau încărca conținut nou sau trimite mesaje.

Ca urmare a acestor probleme acțiunile Facebook au scăzut cu mai mult de 5% în cursul de tranzacționare de azi, de la ora prânzului, situându-le în rândul celor mai proaste cote ale zilei de tranzacționare din ultimul an, conform CNN.