De ce a murit actorul Mitică Popescu. Care a fost cauza decesului, ce s-a aflat
Actorul Mitică Popescu a murit! Marele artist s-a stins din viață la vârsta de 86 de ani, la Spitalul Universitar de Urgență Elias din București. Acesta era în vizorul medicilor din data de 29 decembrie. Fanii lui sunt șocați de vestea tragică și încearcă să fie un sprijin pentru familia vedetei. Care este cauza decesului actorului și ce s-a aflat acum? Puțini știau că era atât de bolnav.
Mitică Popescu a murit: care este cauza decesului?
Marele actor Mitică Popescu a murit la vârsta de 86 de ani. Acesta a fost internat încă din data de 29 decembrie la Spitalul Universitar de Urgență Elias din București. Specialiștii au constatat că bărbatul avea multiple comorbidități, dar mai ales probleme cardiace grave. Din păcate, maestrul cinematografiei românești a ajuns pe mâna medicilor la doar două săptămâni după ce și-a serbat ziua de naștere.
,,Este internat de ieri, dar și-a exprimat dorința de a nu se da informații suplimentare despre starea sa de sănătate. Cert este că este în stare stabilă, cooperant și conștient”, a declarat atunci, pentru Gândul, medicul Bogdan Opriţa, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Floreasca.
,,Am muncit în viață și în frig”
Artistul spunea în urmă cu o săptămână înainte de a ajunge la spital că preferă să mai pună o haină în plus pentru a face economie în aceste timpuri greu încercate din punct de vedere economic.
Mitică Popescu a susținut astfel că suportă frigul din casă cum poate din cauza economiei, dar și pentru că ar fi observat că „gazele nu au presiune, cred că bagă mult aer” și, în plus, „nici putere calorică nu mai este, nu se încălzește deloc în casă”.
,,Eu nu am calorifere, am sobă de teracotă pe gaze. Deocamdată, nu știu cât o să plătesc, aștept factura. Ca să mă mai încălzesc, mai pun pe mine o vestuță, un pulover, o geacă. Noroc că eu sunt și un pic călit, căci am muncit în viață și în frig”, spunea Mitică Popescu, pentru impact.ro.
Detalii din carieră
Mitică Popescu s-a născut la București pe 2 decembrie 1936. Acesta a trăit o poveste de dragoste cu actrița Leopoldina Bălănuță, cu care a fost şi căsătorit.
Artistul a fost decorat pe 13 decembrie 2002 cu Ordinul național Serviciul Credincios în grad de Cavaler, alături de alți colegi de breaslă, „pentru devotamentul și harul artistic puse în slujba teatrului românesc, cu prilejul împlinirii unui veac și jumătate de existență a Teatrului Național din București”.
Cele mai importante roluri le-a avut în: „Moromeţii” sau Împăratul din serialul „Lumini şi umbre”, dar și cele din „Vânătoarea de vulpi”, „Cel mai iubit dintre pământeni”, „Căsătorie cu repetiţie”, „Saltimbancii”, „Drumeţ în calea lupilor”, „Înghițitorul de săbii” sau „Imposibila iubire”.