De ce a divorțat Ștefan Bănică jr. de Mihaela Rădulescu și Andreea Marin. Adevărul spus de soțul Laviniei Pârva

de: Ana Chivu
27 11. 2021

Care este motivul pentru care Ștefan Bănică Jr. a divorțat de fostele soții? Celebrul cântăreț a vorbit despre căsătoriile cu Mihaela Rădulescu și Andreea Marin. Ce detalii a oferit juratul de la emisiunea ‘X Factor’ despre trecut?

Ștefan Bănică Jr., despre trecutul amoros: de ce a divorțat de Mihaela Rădulescu și Andreea Marin?

Ștefan Bănică Jr. a avut la braț unele din cele mai râvnite și celebre femei de la noi. Desigur că cele care sunt și astăzi amintite alături de numele său sunt Mihaela Rădulescu și Andreea Marin. Artistul a fost căsătorit cu acestea în trecut, dar se pare că ambele căsnicii au avut un șir de sincope ce au dus în cele din urmă la divorț.

Actorul a mărtuisit că relațiile sale amoroase menționate au eșuat din cauza presiunii mediatice la care au fost supuse, opinie care nu este deloc împărtășită de Zâna Surprizelor. Amintim că Ștefan Bănică Jr. s-a căsătorit cu Mihaela Rădulescu în anul 1997 și a divorțat în anul 1999, iar din 2006 până în 2013 a format o familie cu Andreea Marin.

„Relaţiile au avut de suferit în urma…”

Juratul de la ‘X Factor’ a declarat că în ambele cazuri presiunile din exterior și atenția din partea fanilor și a presei au dus la finele relațiilor. Amintim că imediat după separarea de cântăreț, prezentatoarea de televiziune i-a spus DA în fața ofițerului stării civile lui Elan Schwarzenberg.

Aceștia s-au iubit din anul 2000 până în 2009, moment în care s-au separat cu scandal. Din acel punct, moderatoarea a devenit iubita lui Dani Oțil, iar relația sa amoroasă a fost principalul subiect în tabloide.

„Relaţiile au avut de suferit în urma acestei atenţii exagerate. Aceasta a venit mai mult din partea doamnelor, fiind persoane publice și având o altă meserie decât a mea. Meseria mea este pe scenă.

Eu pe scenă vorbesc despre mine, nu despre alții. Actorul asta face: vorbește despre el în pielea altora. Când ești moderator sau prezentator TV vorbești despre povestea altora”, a spus Ștefan Bănică Jr. în podcastul lui Mihai Morar.

„Nu mă uit înapoi”

De cealaltă parte, Andreea Marin a afirmat că motivul principal al despărțirii dintre ea și Ștefan Bănică Jr. ar fi fost infidelitatea bărbatului care i-a provocat o foarte mare suferință.

„Pentru mine trecutul nu mai contează. Trecutul acela nu a depins de mine. Generic vorbind, nu e comod să te simți înșelată. Pe o scară de la 1 la 10 te doare spre 11. Nici un divorț nu e o dramă, e o realitate. Când nu te mai înțelegi, părerea mea e să-și vadă fiecare de drum. Putem fi fericiți separat.

Eu am hotărât să fiu fermă. Nu e greu să iubești în lumina reflectoarelor. Au fost însă dezavantaje. Când am ieșit cu Violeta din maternitate era să facem accident. Dar nu asta m-a incomodat în căsnicia mea, ci nepotrivirea. Din cea de-a doua căsnicie o am însă pe fiica mea și asta contează cel mai mult. Nu mă uit înapoi”, a spus bruneta în cadrul emisiunii ’40 de întrebări cu Denise Rifai’.