Florin Cîțu, ministrul Finanțelor, a făcut un anunț, joi, în prima conferință de presă de la preluarea mandatului, ce vizează salariile pentru profesori. De când vor crește veniturile cadrelor didactice?
Potrivit EduPedu, Florin Cîțu, ministrul Finanțelor, a declarat, joi, în prima conferință de presă de la preluarea mandatului, că în privința salariilor profesorilor actuala legislație va fi pusă în aplicare. Oficialul a fost întrebat dacă leafa cadrelor didactice va crește anul viitor, așa cum este prevăzut în OUG 114/2018, luând în considerare că liberalii și Guvernul au anunțat că vor să abroge anumite părți din Ordonanță. Ministrul a confirmat că toată legislația în vigoare va fi respectată pentru bugetul pe 2020.
„Bugetul pe anul viitor e construit pe legislația în vigoare (…) Premierul României a spus foarte clar că nu ne vom atinge niciodată de salariile din construcții și nici în partea cealaltă (n.r. pentru profesori) pentru că Ordonanța este în vigoare. Iar noi ce vrem să eliminăm din Ordonanța 114 se va face tot printr-un proiect de lege de la Guvern, care să meargă în Parlament”, a spus Florin Cîțu.
În cazul în care un cadru didactic ar avea de primit încă 100 de lei ca să ajungă la nivelul grilei din 2022, atunci el a primit 25 de lei de la 1 ianuarie 2019, 25 de lei de la 1 ianuarie 2020 și 50 de lei de la 1 septembrie 2020, conform sursei menționate. Mai clar, din 1 septembrie 2020 va avea loc aplicarea devansată, în trei etape, a nivelului de salarizare hotărât pentru anul 2022 în Legea-cadru nr. 153/2017. Schimbarea va viza personalul didactic auxiliar, personalul didactic de conducere, de control din învățământ și de îndrumare.
„După alineatul (4) al articolului 38 din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, s-a introdus un nou alineat, alin. (4^1), cu următorul conținut: (4^1) Prin excepție de la prevederile alin. (4), personalul didactic de predare, personalul didactic auxiliar, personalul didactic de conducere și personalul de îndrumare și control din învățământ, beneficiază