David Popovici schimbă sistemul de învățământ din România. Rectorul Universității din București reacționează la apelul campionului nostru
Perfomanța reușită de David Popovici, în această ediție de Jocuri Olimipice, a demonstrat că poți să realizezi orice, cu muncă, determinare și ajutor. Dar, conform celor declarate de sportiv, este nevoie de un efort comun, al tuturor factorilor. Din recentul discurs reiese că David Popovici schimbă sistemul de învățământ din România, iar rectorul Universității din București reacționează la apelul campionului nostru.
Performanța și discursul manifest al lui David Popovici
Seara de 31 iulie 2024 ar trebui să rămână în memoria colectivă ca una a exemplului de sine, ca o zi în care David Popovici a demonstrat că se poate ajunge la perfomanță, chiar dacă mijloacele au fost puține.
Faptul că tânărul sportiv a reușit să urce de două ori pe podiumul olimpic, câștigând o medalie de aur și una de bronz, cu siguranță poate fi o palmă îndreptată către cei care ar fi trebuit să-și întoarcă privirea spre generațiile de mâine, indiferent de domeniul de activitate.
la 24 de ore de la acest moment, numele lui David Popovici e pe buzele tuturor, și asta pe bună dreptate.
David Popovici schimbă sistemul de învățământ din România
La finalul serii, după ce urca pe poodium și primea medalia de bronz pentru finala de la 200 de metri liber, David Popovici a avut un discurs, considerat de unii un adevărat manifest, da și un mesaj dur la adresa factorilor de decizie care ar trebui să se implice în dezvoltarea generațiilor care vin din urmă:
„Oamenii obișnuiți pot face lucruri extraordinare. Nu se va schimba ceva doar dacă vorbim despre asta. Trebuie să se facă presiuni, să le fie adus la cunoștință tuturor celor care se ocupă de așa ceva.
Trebuie să ne punem pe treabă, pentru că avem un campion olimpic din an în paște. Mi-ar plăcea să avem din ce în ce mai multe medalii. Avem o delegație destul de mare la Jocurile Olimpice, dar te uiți la multe alte țări care au mai puțini locuitori decât noi și sunt triplu, cvadruplu, pentru că se investește mai mult în sport, e considerat mai important și nu degeaba sunt și țări mai dezvoltate decât a noastră. Pentru o Românie mai educată, sănătoasă, trebuie să investim mai mult în sport, ăsta este un mesaj pentru toți politicienii care vorbesc despre asta, dar la un moment dat mesajul se blochează pe undeva.
Trebuie să facem ceva, vedeți toate mesajele, toată lumea e fericită, dar hai să ne bucurăm mai des, de ce nu? Hai să avem mai mulți campioni olimpici, mai mulți medaliați, mai mulți finaliști, mai mulți calificați la Jocurile Olimpice”, a spus David Popovici la finalul cursei pentru TVR Sport.
Rectorul Universității din București reacționează la apelul campionului nostru
În urma acestor declarații, pe rețelele de socializare lucrurile au devenit virale, apărând multe voci care îl susțin pe tânărul student la Facultatea de Psihologie din cadrul Universității București.
Printre cei care au reacționat la aceste declarații, a fost și rectorul Universității din București. Într-o intervenție de astăzi, pe pagina sa de Facebook, Marian Preda reacționează la apelul campionului nostru:
„DAVID POPOVICI ESTE UN CAMPION EXCEPȚIONAL CARE NE INSPIRĂ ȘI NE OBLIGĂ. Este o minune de sportiv dar și o minune de tânăr român care muncește enorm, are performanțe incredibile, îi inspiră pe alții și, în plus, înțelege contexte și probleme sociale apoi exprimă opinii pertinente și propune soluții pro-active.
Sunt atât de mândru că este student la Universitatea din București! Sunt atât de bucuros că a ales să rămână în România, să se lupte cu contextul local nefavorabil și să-l schimbe în bine din interior.”, își începe pledoaria rectorul Universității București.
Marian Preda: „Avem de peste 10 ani un proiect de construcție a unui bazin de înot”
Așa cum declara și tânărul sportiv român, „sportul este cel mai bun ambasador al țării”, dar pentru asta ai nevoie de o infrastructură la nivel competitiv, la fel cum există în celelalte state occidentale, și nu numai. Pe lângă asta, ar trebui să existe și motivația financiară a acestor sportivi pentru a participa la competiții.
Spre exemplu, pentru echipa SUA, Comitetul Olimpic și Paralimpic al SUA plătește sportivilor câștigători 37.500 de dolari pentru medaliile de aur, 22.500 de dolari pentru medaliile de argint și 15.000 de dolari pentru medaliile de bronz.
„ (…) eu mă antrenez în Lia Manoliu, în același bazin în care am și învățat să înot, de aia sunt așa bronzat cu urmele de ochelari, pentru că înot în aer liber, iar în timpul iernii, când e frig afară, ne antrenăm într-un balon unde, dacă o persoană care nu e obișnuită intră și stă trei minute, simte că se sufocă.
În condițiile astea ne antrenăm noi, dar uite că se poate.”, spunea aseară David Popovici, după câștigarea medaliei de bronz.
Ca reacție la aceste mesaje transmise de tânărul de 19 ani, rectorul Universității București, în același text publicat pe pagina sa de Facebook, scrie:
„Noi, la Universitatea din București, avem de peste 10 ani un proiect de constructie a unui bazin de înot în Grozăvești, în locul parcării din fața căminelor. L-am depus spre finanțare de atunci și a rămas 10 ani pe lista de așteptare.
Ni s-a spus că în București mai sunt bazine de inot (unde??!) așa că trebuie să se mai construiască și în țară (deh, interese politice locale și regionale!). Pentru că nu s-a găsit finanțare timp de 10 ani am retras si am refăcut proiectul și îl avem acum din nou pregatit 100%, cu toate aprobările necesare pentru a fi depus din nou spre finanțare. Costă 6 milioane de euro. Probabil după licitație va mai scădea suma.
Este mult? Oare, merită cei 33.000 de studenti care au ore de sport obligatorii, sutele de campioni nationali la diverse sporturi și cei 4 bursieri speciali ai UB care sunt medaliati la competiții de înot europene, mondiale sau olimpice (inclusiv David) un astfel de bazin?”
David Popovici schimbă sistemul, iar rectorul Universității promite construirea bazinului
Reacțiile din spațiul public după declarația de aseară au devenit virale. De la simpli spectatori la evenimentele sportive de la Paris, și până la influenceri importanți, au reacționat.
Efectul este că putem spune cu adevărat că David Popovici schimbă sistemul de învățământ din România, iar rectorul Universității din București promite construirea bazinului:
„Vom construi acel bazin chiar dacă autoritățile publice vor rămâne în continuare indiferente la solicitările noastre.
Dacă instituțiile publice nu ne vor sprijini ne vom asuma noi costurile construcției. Nu va fi ușor, dar vom economisi la alte capitole, vom atrage sponsorizări și vom intra în normalitate cu forțele proprii ale Universității.
Doar așa putem să răsplătim excepționalitatea lui David Popovici, să ne merităm asocierea cu el și să le dăm în continuare motive lui David și altor performeri în sport sau în cercetare să rămână acasă, în România și să inspire și alți tineri să facă la fel.”, își încheie pledoaria Marian Preda, rectorul Univeristății București.
Deja mulți internauți s-au raliat în jurul ideii, promițând demararea unei campanii publice, sub denumirea de „#NoiFacemUnBazinDeÎnot”.