09 nov. 2022 | 22:10

David Popovici revine în bazin. Sportivul va putea fi văzut la o competiţie de înot din România

Sport
David Popovici revine în bazin. Sportivul va putea fi văzut la o competiţie de înot din România
David Popovici revine în bazin!

David Popovici a reușit să uimească o lume întreagă cu performanțele la înot. Băiatul a devenit multiplu medaliat cu aur la Campionatele Mondiale și Europene de natație la doar 18 ani. Acesta revine în bazin într-o nouă competiție care cu siguranță va fi urmărită de oameni de peste tot. Federația Română de Natație și Pentatlon Modern a făcut de curând un anunț despre înotător. Ce competiție îl așteaptă cu brațele deschise?

David Popovici revine în bazin: nouă competiție pentru sportiv

Federația Română de Natație și Pentatlon Modern a făcut recent un anunț despre înotător. David Popovici urmează să participe la Campionatul Naţional în bazin scurt, de la Otopeni, programat între 10 și 13 noiembrie. Amintim că tânărul este multiplu medaliat cu aur la Campionatele Mondiale și Europene de natație.

Mai exact, după rezultatele fantastice avute în vară la Europenele de juniori, bazinul de înot din Otopeni este gata să îl primească cu brațele deschise pe sportivul care a lăsat fără cuvinte o lume întreagă.

Alături de tânărul de 18 ani vor mai fi prezenți în bazin și Robert Glință, Vlad Stancu și Bianca Costea, alți înotători de top ai României. Camelia Potec, managerul Federației Române de Natație și Pentatlon Modern, a declarat că este sigură de reușita sportivilor.

,,Ce s-a întâmplat în vară la Otopeni a fost un lucru extraordinar, încă simțim în bazin vibrația acelei competiții, acum va fi din nou spectacol.„, a declarat Camelia Potec, managerul Federației Române de Natație și Pentatlon Modern.

,,Reprezintă o competiție test”

Competiția în bazin scurt reprezintă pentru sportivii din loturile naționale ultima verificare înaintea Mondialelor în bazin de 25 de metri. Acestea vor avea loc în Australia chiar luna viitoare.

Camelia Potec a declarat că federația pune la dispoziție mediul perfect pentru sportivi pentru ca ei să facă performanță. Cea din urmă a subliniat că viitoarea competiție reprezintă un test pentru cei mai mulți dintre aceștia.

,,Ne dorim din punct de vedere organizatoric să fim la înălțime, iar din punct de vedere al performanțelor noi ca federație nu putem decât să le oferim sportivilor mediul în care ei să înoate, iar fiecare la nivel de echipe de club are anumite obiective.

În ceea ce îi privește pe cei care sunt la lotul olimpic sau la lotul național și care participă la Mondialele din Australia, de luna viitoare, ne dorim să-și facă timpii pe care i-au prevăzut în planul de pregătire, pentru că pentru aceștia, naționalele de la Otopeni reprezintă o competiție test.”, a mai spus Camelia Potec.