David Popovici este considerat deja marea revelație a înotului mondial. Deși nu a obținut vreo medalie olimpică, românul a impresionat cu potențialul arătat la doar 16 ani. El a fost aproape de bronzul probei de 200 m liber, lipsindu-i un „vârf de unghie”. David a concurat și în finala probei de 100 m liber, dar va lua startul și în seriile celei de 50 m liber.
David Popovici a devenit deja unul dintre punctele de atracție ale Jocurilor Olimpice 2020. Înotătorul român de doar 16 ani a impresionat prin calitățile, dar și prin performanțele obținute la vârsta sa. Triplu campion european la juniori, David s-a luptat la Tokio cu băieții din „liga mare” a înotului mondial. Și a făcut-o cu succes, luptându-se de la egal la egal cu aceștia. A fost la două sutimi de secundă de bronzul la 200 m liber, el având și o explicație amuzantă pentru diferența ce l-a despărțit de o medalie: și-a ros unghiile.
Mi le-am ros, mi le rod de când sunt mic! Poate dacă lăsam o unghie, ajungeam locul 3. Dar nu mai contează, am venit aici setat să înot cât de bine pot eu, am și reușit, nu aș putea să fiu mai fericit. Să vedem ce o să-mi reproșeze antrenorul Adrian Rădulescu. Eu nu pot decât să mă bucur pentru tot ce am făcut! O să se bucure și el, sunt sigur. Scopul meu, inițial, nu a fost să iau o medalie, ci să câștig cât de multă experiență se poate”, a spus David Popovici pentru GSP.ro.
David Popovici a concurat și în finala de 100 m liber unde deținea cel mai bun rezultat al sezonului, 47.30. Cel supranumit deja „Racheta din România” a încheiat proba pe locul 7, cu 48.04 secunde. Titlul olimpic i-a revenit americanului Caeleb Dressel, cu record olimpic (47.02), acesta fiind urmat de australianul Kyle Chalmers (47.08) şi de rusul Kliment Kolsenikov (47.44). Dar David mai are o șansă la medalie, el urmând să ia startul și în seriile probei de 50 m liber. Dar românul are deja mentalitatea de învingător, „ de bestie”, care-l va face un mare favorit pentru viitoarea Olimpiadă
Nu am simțit niciun fel de presiune, există, dar nu o las să mă afecteze. Deși sunt niște bestii ale înotului cele cu care înot, mi-am câștigat dreptul să fiu lângă ele. Și să devin și eu o bestie!”, a mai spus David Popovici, conform sursei citate.
Joi, România s-a mai îmbogățit cu o medalie. Echipajul masculin de dublu rame format din Ciprian Tudosă și Marius Cozmiuc a obținut argintul, fiind depășiți doar de ambarcațiunea Croației. Până acum, țara noastră a adunat 4 medalii, una de aur și trei de argint.