David Popovici, românul ajuns superstar al înotului, face totul în felul său. Dacă până de curând era curtat de mai multe instituții universitare din țară și nu numai, astăzi aflăm despre decizia sa legat de ce facultate va urma. Românul a făcut azi un anunţ despre facultatea pe care a ales-o.
Românul, care este unul dintre capii de afiș ai Campionatelor Mondiale de înot FINA de la Melbourne, Australia, din 13-18 decembrie, a intrat în scenă, uimind lumea natației prin câștigarea ambelor titluri mondiale la sprint, la 100m și 200m liber masculin.
Reușita lui Popovici de la Budapesta, l-a transformat în primul înotător din ultimii 49 de ani care a câștigat aurul în ambele probe de sprint, la aceeași ediție a campionatelor mondiale. A, și a cucerit și recordurile mondiale de juniori în ambele probe. cu timpii 1:43,21 la 200 m și 47,13s la 100 m.
După cursele de excepție, Popovici, cel mai tânăr participant la finalele de 100 și 200 de metri liber de la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020, declara care este secretul succesului său.
„Pur și simplu pasiunea mea înflăcărată pentru înot și munca grea. Este elementar, dar dacă combini munca grea cu pasiunea, atunci stelele se vor alinia la un moment dat pentru tine.”, decalra David Popovici.
Simplitatea răspunsului său contrazice talentul lui Popovici, descris de Brett Hawke, dublu olimpic australian, într-un podcast, ca fiind ”unul la un milion”.
Nu puține au fost instituțiile universitare care și l-au dorit în rândul studenților pe tânărul David Popovici, printre care și celebra Universitate de Vest din Timișoara.
Până de curând românul nu a dat de înțeles dacă va alege o instituție din țară sau va pleca spre o universitate din afara granițelor. Dar, în cursul zilei de azi, David Popovici a făcut anunțul despre facultatea pe care a ales-o pe rețelele de socializare:
”Oficial, din toamnă voi fi student la Universitatea din București. Am ales Facultatea de Psihologie și Științele Educației (FPSE) a Universității din București pentru că simt că am o înclinație spre acest domeniu și pentru că știu că cel mai bun mediu de formare este cel în care ai familia și prietenii aproape.
Ne vedem, din toamnă, în campusul Universității din București din Panduri. Sunt sigur că am făcut alegerea potrivită și sunt bucuros că, în paralel cu activitatea academică, voi beneficia și de sprijin în atingerea de noi performanțe în domeniul care mi-a adus cele mai frumoase realizări, #înotul.”, a scris azi David Popovici pe contul său de Facebook.
În același text, românul mai spune că își dorește ca perioada de facultate să-l surprindă ”prin diversitatea cunoștințelor dobândite la UB, prin modul în care profesorii vor aborda domeniul de care sunt pasionat”.