09 apr. 2020 | 18:36

Data la care se va inaugura stadionul din Giulești. Când se va juca aici primul meci

Sport
Data la care se va inaugura stadionul din Giulești. Când se va juca aici primul meci
Data la care se va inaugura stadionul din Giulești. Când se va juca aici primul meci

Stadionul Giulești – Valentin Stănescu se numără printre cele trei arene pe care Bucureștiul le pune la dispoziție pentru antrenamentele echipelor ce vor participa la ceea ce între timp a devenit EURO 2021. Președintele celor de la Rapid București a avansat data aproximativă a inaugurării stadionului din Giulești.

Data la care se va inaugura stadionul din Giulești. Când se va juca aici primul meci

Stadionul Giulești, alături de Steaua și Arcul de Triumf, va găzdui antrenamentele echipelor care vor juca în București la turneul final EURO 2021. Deși intrat ultimul în procesul de reconstrucție, stadionul va fi gata la timp pentru competiția europeană la care și România este co-organizatoare. Inaugurarea va fi chiar mai devreme de 2021, susține Ovidiu Burcă, președintele celor de la Rapid București, practic principalul beneficiar al acestei arene sportive.

Oficialul giuleștean e de părere că inaugurarea ar trebui făcut cu un meci de top. Și evident, una dintre echipe să fie Rapidul. „Cred că la sfârșitul lunii septembrie, începutul lunii noiembrie va fi gata. Să vedem cum vom programa un meci de debut pe noul stadion, unul așa cum această echipă merită”, a declarat Ovidiu Burcă, pentru TV Digi Sport.

Conform Companiei Naționale de Investiții, noua arenă din Giulești va avea o capacitate de 14.050 de locuri.  Suprafața de joc va fi de 105 metri lungime și 68 metri lățime, cu gazon natural ranforsat sintetic, cu încălzire, degivrare, drenaj și sistem de irigație. Un amănunt important este că sub tribune va exista o pistă de atletism. Sub Peluza Nord va fi amenajată o sală de sport. La stadion vor exista 28 de spații de cazare pentru sportivi, spații administrative, magazin, zonă de mâncare, spații pentru mass media și VIP.

La ultimul meci în Giulești, Daniel Pancu a îngenuncheat în fața suporterilor Sursa foto: Libertatea

Pancu și-a încheiat cariera de fotbalist în Giulești, la ultimul meci înaintea demolării stadionului

28 noiembrie 2018 este data la care s-a disputat ultimul meci oficial pe stadionul Giulești, înainte ca acesta să fie demolat și să facă loc unei arene moderne. Rapid, pe atunci în Liga a 3-a, a jucat împotriva lui Înainte Modelu ultimul meci oficial pe Stadionul Giuleşti-Valentin Stănescu, înaintea demolării acestuia în vederea modernizării pentru EURO 2020, devenit între timp EURO 2021, din cauza pandemiei de coronavirus. Rapid s-a impus cu 1-0, într-un meci în care Daniel Pancu și-a făcut retragerea din cariera de jucător. A fost ultima partidă oficială pe arena inaugurată la 10 iunie 1939.

Vechea arenă a fost inaugurată cu mai bine de opt decenii în urmă, cu ocazia Ceferiadei organizate pentru a marca la acea dată împlinirea a 70 de ani de la punerea în circulație a primului tren din România. În acel moment, Rapidul dispunea de una din cele mai mari și moderne arene din țară, neavând totuși capacitatea ANEF-ului sau gazon de iarbă și instalație de nocturnă ca Venus. Capacitatea inițială a stadionului era de 12.160 de locuri, ajungând în anii 90 la 19.100 de locuri.

Parteneri
Drama actorului Valeriu Pavel Dan. Ce a îndurat cu un an înainte de moarte
Redactia.ro
Horoscop săptămâna 18-24 octombrie. Două zodii primesc vești bune, iar un nativ trece printr-o situație tensionată
Click.ro
„Putin are o retorică din ce în ce mai iresponsabilă.” Reacția NATO după ce o dronă rusească a pătruns în spațiul aerian al României
Digi24
Propunerea INDECENTĂ primită de Prințesa Diana de la un celebru miliardar. E INCREDIBIL ce a putut să-i spună!
Vocea.biz
Ea e 'prințesa' lui Țiriac! Cu ce se ocupă Ioana, singura fiică a miliardarului român / FOTO
Unica.ro
Acești români scapă de o plată. Actele pe care le vor face gratis
EVZ.ro
Lora o pune la punct pe Ilinca Vandici după ce aceasta a comentat despre nunta cântăreței! Ce a enervat-o la culme pe artistă 
Spynews
Îți golește contul de toți banii. Avertisment ANAF pentru românii care au de dat bani la stat
Capital.ro
Sfântul pe care îl sărbătorim azi, 18 octombrie. O mulțime de români îi poartă numele. E cruce neagră în calendar
Avantaje
Putin amenință cu ARMA NUCLEARĂ! L-a SCOS DIN MINȚI planul lui Zelenski
Mediaflux
Cum arată Gina Felea în 2024! A împlinit recent 40 de ani și a trecut printr-o transformare uriașă | FOTO
Spynews.ro
De ce nu existau țărani grași acum 100 de ani. Dieta zilnică a strămoșilor noștri o să te surprindă
Realitatea.net
Imagini din garsoniera în care locuiește Ioana Tufaru, după ce a plecat din casa lui Gigi Becali: „Luca are în sfârșit camera lui”
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro